Este ora 6 dimineata, astept sa ma sune din clipa in clipa bunul meu prieten de “expeditii” Ciprian, ca semn ca a ajuns in fata casei mele. Suna, cobor, plecam in tromba (lui Ciprian ii cam place viteza), iesim din Bucuresti tinta spre zona ce aveam sa o cercetam pentru prima oara. Despre acest loc auzisem cu urechea ciulita de la niste tarani intr-un magazin satesc la care oprisem sa cumparam ceva….
Raiul salailor
Drumul super in primii 110 kilometri ii da parca aripi lui Cip. Se termina drumul bun si incepe calvarul pe un drum de tara, pret de 20 de kilometri. Cum mergeam noi asa pe camp cautand locuri care sa se potriveasca descrierilor facute de tarani, numai ce vedem unul dintre reperele de care ne vorbisera localnicii. Semn bun – inseamna ca nu ne-am ratacit si ca suntem pe drumul cel bun. Ajungem in zona de pescuit si gasim un loc unde sa lasam masina. Ne luam sculele si o luam la pas prin padure inca 1-2 kilometri. Ajunsi la malul Dunarii ramanem impietriti pentru cateva clipe de frumusetea care se dezvaluie ochilor nostri. Aveam in fata noastra un mal inalt, unde o portiune de 500-700 metri se prabusise in apa din cauza inundatiilor, cu tot cu plopii uriasi care strajuiau malul… Peste tot unde vedeai cu ochii erau numai copaci imensi cazuti in apa …. Ne uitam cu coada ochiului unul la altul, pescareste, cu cate un zambet in coltul gurii. Gandeam la fel in acele clipe… “RAIUL PESTILOR, FRATE!”.
Salai pe Dunare rulanta
In mare viteza incepem sa tatonam locurile cu carligele ascunse in shaduri, facand slalom printre crengile copacilor scufundati. Apa are 4 metri direct de la mal, urmand la 7-8 metri in larg un prag cu o coborare de 2metri, iar la 20-25m deja un alt prag ne duce in 13-16 metri adancime. Dupa cateva lanseuri de tatonare pun un shad de 12 centimetri chartreuse cu glitter pe un jig de 36 de grame si carlig de 6/0. Ca mai mereu am bulan de bulan si la al saselea lanseu am o muscatura seaca… Cateva clipe mai tarziu poposeste pe mal primul salau numai bun de luat. Ciprian ajunge si el in locul unde eram si, tocmai cand stateam de vorba, ii explodeaza firul de violenta atacului. Dril scurt si al doilea salau intra in “garajul” de rafie langa fratele sau dungat. Haha! Credea ca ne-a luat prin surprindere! La urmatoarea lansare, Ciprian, care dadea cu shad de 12cm rosu fluorescent, are o muscatura la 6-7 metri de mal. Mulineta gafaie, varga se cabreaza si… pestele scapa. Mareeeeee ratare, dragi ascultatori! Ne uitam amandoi uluiti la shad cum arata – era varza fratilor, pur si simplu terminat! Avea niste gauri in el parca facute cu preduceaua, dintr-o parte in cealalta, ca puteai baga batul de chibrit. Continuam partida si “dansul” cu alti salai. Apoi lasam locul sa se “odihneasca” si plecam sa cercetam si alte “gauri” din padurea scufundata… Nimic special in afara de doua muscaturi la Ciprian si de un romanesc de 3-4 kg la mine, dar care din fericire pentru el si a luat inapoi drumul Dunarii. Sa mai creasca – la crap eu am alt standard!
Drilu’, drilu’, crocodilu’
Ne intoarcem la locul unde luasem salaii mai devreme si simt ceva pe fir, chiar de la prima lansare, asa, ca o muscatura fina de strap. Ii spun lui Cip si la primul lanseu vad in fir o “tresarire” destul de tare. Intep scurt si varga se blocheaza pentru cateva secunde, dupa care ca un elefant puturos, chestia de la capatul firului o ia la sanatoasa in aval pret de 50-60 metri fara sa se opreasca. Este greu de inchipuit cum arata batul meu, o varga Premier Spin, incordat de suncile matahalei… Urmeaza un nou avant din partea grasanului care ma lasa pe tambur cu maxim 20 de spire din cei 110 metri pusi de mine de dimineata. Ma uitam cu groaza la firul Ripcord Termofused de 6lb primit cadou de la un prieten, cum rezista in fata unei asemenea tensiuni, avand in vedere ca eu pescuiesc cu frana stransa la maxim si cu toate astea firul pleca liber. “Este clar ca nu am ce sa ii fac”… imi ziceam in minte. Imi doream din tot sufletul sa il vad macar un pic pe monstrul care incerca sa ma scoata din ghete. Vorbeam cu Ciprian alergand spre aval pe sub si peste arbustii pe care el ii culca sa imi usureze drumul. Ne gandeam cat de mare poate sa fie pestele de la capatul firului. Somn, cu siguranta! Somn mare! Ne gandeam ca un minciog ne-ar fi prins bine acum, dar din pacate pentru noi de data asta, nu luam niciodata in bagaje decat cel mult o gafa mica. Ajungem la o plaja de nisip, pe care o stiam, dupa inca 100 metri de alergatura prin lastaris si deja incepusem sa ma simt mai linistit – aici nu puteam sa il parchez in nimic. Din experienta mea stiam ca o plaja este un loc ideal pentru a struni orice monstru si ca doar acolo pot esua trofeele mari. Incet, incet, preiau controlul si il trag spre mal in zona plajei unde Ciprian il astepta cu gafa in mana. In sfarsit, “monstrul” ajunge la 4-5metri de mal, moment in care Ciprian striga ca un apucat: “AOLEU, II SALAU, FRATICAAA !!!”
Made in China
Am incremenit si deja ma vedeam cu un record mondial zambind vijelios pe toate copertele revistelor din lume… Deh, vise desarte maica… Vrabia malai viseaza si nebunul balamuc … hahaha.
In cateva momente visele mi-au fost spulberate cand Cip face “corectura” si imi spune ca este crap. Ciprian ii pune ca un meserias gafa in gura si il trage pe mal. Sa vezi nebunie – de unde, de neunde, isi fac aparitia 2-3 pescari innebuniti, martori de la distanta in lupta cu pestele si care vroiau musai sa faca poze cu “elefantul” meu. Nici nu mai aveam loc de ei sa pun mana pe peste, hahahaha! Am facut si noi poze, dar numai dupa ce si-au terminat ei sesiunea foto.
Restul e poveste!
