Am citit titlul similar al unui topic din forum si m-am trezit gandindu-ma la valentele si amploarea subiectului, care duce mult mai departe in spatiu si timp, mult dincolo de un aparent inocent salut.
Hai sa vedem ce nu are voie un profan sa ureze pescarului la plecarea spre intalnirea (sperata) cu posibilele capturi.
Pai, sa nu pronunte „noroc”, „succes” ori mai rau, „bafta”. Singura sintagma admisa este „fir intins!”, restul sunt similare unei injuraturi. E drept ca intre ei, pescarii se mai gratuleaza si cu alte „delicatese” verbale total absurde, ilogice si de neinteles, cum ar fi „rahat in traista!” sau „cacat pe bete!” (scuze celor pudici).
Multi cred in superstitia asta dar la fel de multi ii dau cu tifla. Profanii surprinsi de reactia cateunuia care a avut parte de-o urare „injuratura”, primesc si explicatia de rigoare „-Bai, sa nu-i mai zici asa unui pescar, sa zici fir intins”, dupa care invariabil urmeaza si avertismentul suprem „-Ai noroc cu mine ca te cunosc dar altul te lua si la bataie…”. La fel de invariabil, cel vizat ramane cu gura cascata initial, apoi isi cere scuze motivand ca habar n-avea de superstitia asta si promitand ca de-acum numai asa va spune. In urma pescarului isi va face sigur cruce si va cugeta la dimensiunea gradinii Domnului si inutilitatea gardului. Cateodata mai apuca sa polemizeze pe tema asta si sa-si exprime indoielile ca gestul sau poate avea urmari dramatice, ba chiar ar putea contesta logica superstitiei.
Sunt unii pescari insa, care sunt gata oricand sa-ti explice ca nici ei nu credeau dar au patit-o de cateva ori, cand au avut parte de urarile incriminate, chiar sa nu prinda sau sa mai aiba cine stie ce ghinion. De atunci au inceput sa devina superstitiosi. Asta e ca legea lui Muphy care spune ca intotdeauna cand cauti ceva, gasesti in ultimul loc in care cauti. Desigur, pentru ca odata gasit nu mai cauti. Asa e si cu superstitia asta. De cate ori nu s-a intamplat sa nu prindem nimic sau sa avem alte neplaceri, fara sa ne intalnim cu vreun „urator” cu gura spurcata dar pe alea nu le-am pus la socoteala. Desigur, intotdeuna gasim pretexte si inventam motive pentru esec dar parca e mai simplu sa nu le cauti si sa dai vina pe o superstitie. Pe asta nu o contesta nimeni. Omul, de cand a iesit din pestera si-a ghidat existenta, de cate ori nu gasea explicatii, dupa superstitii, devenite cu timpul traditii. Exemple? Nenumarate, in toate culturile si civilizatiile, de la sacrificiile umane pana la lustruitul pantofilor de Sf. Nicolae.
Cine zice ca nu e atins de niciun fel de superstitie, ori are un caracter antisocial (sa nu zic dereglat), ori e mincinos, ori e mai snob decat un englez sadea. Ia ganditi-va: oglinda sparta, marti 13, pisica neagra, sarea varsata, cucuveaua sau alternativele fericite ca sarutul sub vasc, potcoava atarnata la intrare ori trifoiul cu patru foi; toate sunt superstitii pe care le acceptam aproape ca adevaruri calauzitoare in viata, desi nu au nici logica nici relevanta.
Se mai pot enumera si alte „fixuri” pescaresti, printre care amuletele. Dar cele mai originale, pline de incarcatura sentimentala, adevarate relicve-marturii ale devenirii si implinirii destinului unui pescar, sunt articolele de imbracaminte. Fiecare cu „fetisul” lui. Unul are o sapca sau o palarie decolorata si unsuroasa, altul o pereche de incaltari scalciate de apa si soare, o haina veche ciuruita de molii sau o pereche de sandale transformate demult in papuci. Oricum ar fi, toate au o poveste si este vital sa nu lipseasca din bagaj. Distrugerea iremediabila sau pierderea unui asemenea articol nepretuit, este cateodata similar cu schimbarea destinului sau cu pierderea unui prieten vechi, martor al atator aventuri memorabile pe mal de apa.… nu am o morala sau o concluzie la cele de mai sus dar cu sinceritate trebuie sa va marturisesc ca si eu… sunt pescar.
Voi, pescari sau nepescari, ce credeti?
