studii despre caras partea 1

CERCETARI ASUPRA CARASULUI ARGINTIU – CARASSIUS AURATUS GIBELIO (BLOCH, 1783) (PISCES, CYPRINIDAE)

Genul Carassius are un vast areal in partea temperata si partial sud-tropicala a continentului eurasiatic, de la Pacific pana la Atlantic. El face parte din marea familie a ciprinidelor, din subfamilia Cyprininae, raspandita in Eurasia si Africa. Genul Carassius consta din urmatoarele specii: 1. caracuda (Carassius carassius), al carei areal autohton cuprinde Europa (cu exceptia extremitatilor sudice si nordice) si Siberia, lipsind in bazinul fluviului Amur din extremul orient rusesc precum si din cea mai mare parte a Asiei centrale si 2. carasul (Carassius auratus), specie al carei areal autohton corespunde partii continentale a Asiei estice: bazinul fluviului Amur si cea mai mare parte a Chinei. Carasul este prezent si in Asia centrala (bazinele fluviilor Sar-Daria si Amu-Daria) unde caracuda lipseste. Nu se stie insa daca in bazinele acestor doua fluvii carasul este autohton sau introdus; se crede mai degraba ca este introdus (Bǎnǎrescu, 1997). Prin urmare cele doua specii ale genului Carassius sunt, la origine, separate: caracuda in Siberia si Europa, iar carasul in Asia rasariteana.

Totusi, o forma a carasului, anume carasul argintiu (Carassius auratus gibelio) traieste in apele naturale din Europa, avand o vechime destul de mare in continentul nostru. Aceasta forma a fost descrisa ca specie noua in 1782 de catre ihtiologul german Mark E. Bloch. Este exclus ca ea sa fi ajuns in Europa pe cale naturala, prin reteaua hidrografica. O asemenea dispersie pe cale naturala nu ar fi putut avea loc decat prin Siberia, unde specia lipseste. Carasul argintiu a fost introdus in Europa de catre om, involuntar sau voluntar (Bǎnǎrescu, 1997). Cel mai probabil raspandirea carasului in Europa este strans legata de raspandirea crapului in acest continent (Copp si colab., 2005b).

Caracuda este peste tipic de balta; la noi se intalnea in toate categoriile de balti, incepand din zona de podis si deal pana in delta. Nu in putine locuri era, adesea, unicul locuitor, alaturi de plevusca (Leucaspius delineatus) (Banarescu, 1964). In rauri era mai rar. Astazi caracuda este extrem de rara; in baltile in care era prezenta si a patruns si carasul, caracuda nu se mai gaseste. O mai gasim alaturi de caras doar in ecosisteme acvatice limnice mari, complexe, echilibrate. Este un peste pasnic, nepretentios, rezista bine la lipsa de oxigen din apa si la agenti patogeni. Atinge maturitatea sexuala la varsta de 3-4 ani. Caracuda se pescuia in cantitati insemnate din apele naturale, dar se cultiva si in helestee si iazuri, alaturi de crap.

Carasul argintiu (Carassius auratus gibelio) atinge circa 20 cm in lungime, rareori depasind 30 cm. In tara noastra traieste in toate categoriile de ape statatoare de la ses si pana in zona de coline. Traieste si in raurile de ses, in portiunile cu apa linistita. Este, la fel ca si caracuda, nepretentios, rezistent la lipsa de oxigen din apa, mult mai rezistent la boli si inghet. Maturitatea sexuala e atinsa la varsta de 2 ani. Masculii sunt mult mai rari decat femelele, in multe populatii acestia lipsind cu desavarsire (Busnita si Cristian, 1958, 1959).

Fecundatia este ginogenetica, adica icrele intra in diviziune in urma impulsului dat de spermatozoizii altei specii (indeosebi crap, caracuda si alte ciprinide), fara a avea loc insa o contopire a pronucleului mascul cu cel femel (Busnita si colab., 1955, 1957a). Ereditatea este in primul rand materna, dar exista si o slaba influenta a ereditatii paterne, datorata ADN-ului adus de pronucleul mascul. Chiar in cazul fecundatiei de catre masculi din propria specie, fecundatia este tot ginogenetica (Busnita si colab., 1955, 1957a).

Noi am realizat studii asupra comportamentului carasului tinut impreuna cu mai multe specii de pesti (crap, lin, caracuda), dar rezultatele cele mai elocvente au fost obtinute in experimentele facute asupra combinatiei caras argintiu-caracuda. Prin urmare pe acestea le detaliem in continuare. Pe celelalte le vom aminti doar sumar.

Am recoltat in cursul anului 2003 mai multe exemplare adulte de caracuda din lacul Snagov, insa nici unul nu a supravietuit mai mult decat cateva zile in acvariu. Caracudele au fost infestate rapid cu ciuperca Saprolegnia, deseori chiar in timpul transportului pana in laborator si, in ciuda tratamentelor cu substante antifungice pe care le-am aplicat, nu au supravietuit. Atunci am decis sa capturam juvenili de caracuda. In vara anului 2003 am obtinut circa 20 de exemplare de 10-13 cm lungime, din care au supravietuit in cele din urma 8. In schimb, toate exemplarele de caras argintiu pe care le-am obtinut (din helesteele Statiunii de Cercetari pentru Piscicultura Nucet-Dambovita), atat adulti cat si juvenili, au supravietuit si s-au adaptat rapid la viata in captivitate.
Pentru studiu am mentinut pestii separat, pe specii, in doua acvarii cu anumite caracteristici.

Ambele bazine aveau dimensiunile, masurate in cm: 75x60x50 (volum de 225 l), drept substrat nisip de rau, aerare si filtrare cu pompa Powerhead, iluminare 14 ore pe zi cu tub de neon de 20 W, o planta acvatica din specia Echinodorus cordifolius in partea din spate a bazinului. Hrana era administrata o data sau de doua ori pe zi si consta in viermi oligocheti din genul Tubifex, larve de Chironomus si furaj artificial utilizat in fermele piscicole. Cercetarile au fost efectuate asupra a 8 exemplare de caracuda si 13 exemplare de caras argintiu, avand lungimea de 10-13,5 cm.

In prima parte a cercetarii cele doua specii de pesti au fost observate separat, fiecare in alt bazin, iar in partea a doua a cercetarii am observat cele doua specii mentinute in acelasi bazin. Studiul s-a desfasurat in perioada martie-aprilie 2004, la Acvariul din cadrul Facultatii de Biologie a Universitatii din Bucuresti. Tipurile de comportament avute in atentie au fost: explorarea, apararea, hranirea si agresivitatea.

A) Mai intai vom discuta, comparativ, despre aspectele comportamentale observate la cele doua specii separat.
1. Comportamentul de explorare

1.1. Comportamentul de explorare la caracuda: indivizii se mentin in special in treimea inferioara a bazinului, relativ grupati. Miscarile de explorare sunt domoale si se manifesta prin patrulare in bazin, ciugulirea substratului si, mai rar, a peretilor acvariului. Rareori cate un exemplar se rupe de card si exploreaza de unul singur habitatul, dar pentru scurt timp. Am observat comportamentul de explorare si atunci cand am introdus pentru prima data caracudele in bazinul pentru cercetari. Toate au ramas la inceput circa 30 de secunde nemiscate, sprijinite pe substrat, dupa care au inceput sa circule foarte lent prin bazin, in special in partea din spate si in jurul plantei din acesta, mentinandu-se foarte aproape de substrat (la 4-7 cm de acesta). In primele 5 minute de la introducerea pestilor in bazin, acestia nu au ciugulit deloc peretii sai sau substratul.

1.2. Comportamentul de explorare la carasul argintiu: se manifesta prin miscari mai iuti decat la caracuda, indivizii se mentin in jumatatea inferioara a bazinului. Exploreaza foarte activ substratul si peretii si, in general, nu se mentin grupati decat sporadic. Atunci cand sunt introdusi pentru prima oara in bazin, carasii se adapteaza mai repede decat caracuda, in circa 2-3 minute.

2. Comportamentul de aparare

2.1. Comportamentul de aparare la caracuda: am observat ca acest tip de comportament se poate manifesta in mai multe moduri. In momentul actiunii unui stimul nociv (lovirea geamurilor acvariului, introducerea unui mincioc in bazin, aprinderea sau stingerea brusca a luminii) cardul de caracude se imprastie rapid (1-2 secunde) si pestii se deplaseaza spre in sus, catre colturile acvariului; alteori pestii se deplaseaza fulgerator spre in sus, pentru ca in momentul urmator sa se deplaseze in jos, toate acestea in timp de o secunda sau doua. Mai rar pestii au tendinta de a se ingropa in substrat. In toate cazurile cardul se destrama, iar pestii se deplaseaza in zona opusa locului de unde a actionat stimulul nociv. Dupa disparitia pericolului pestii raman mult timp (pana la 30 de minute) in zona din spate a bazinului, cam la jumatatea inaltimii lui, se mentin grupati strans, inoata putin si sunt vizibil stresati. Din cand in cand cate un exemplar vine pentru cateva secunde si cerceteaza zona din fata a bazinului, dar se retrage apoi in card.

2.2. Comportamentul de aparare la carasul argintiu: in momentul aparitiei unui pericol, carasii executa miscari in zig-zag deplasandu-se rapid in partea opusa in raport cu factorul de stress, insa la acelasi nivel al bazinului (nu se deplaseaza mai jos sau mai sus). Raman doar cateva minute acolo, relativ grupati, reluandu-si activitatea de explorare mult mai rapid in comparatie cu caracuda.

Cosmin „Qnix” Ronta

Articolul precedent

studii despre caras partea a 2-a

Articolul următor

carasul descriere