România are, începând cu 3 decembrie, un nou nume pe lista produselor recunoscute oficial, la nivel european. Scrumbia de Dunare afumata a primit aprobarea Comisiei Europene pentru a deveni produs cu indicație geografică protejată (IGP).
Scrumbia de Dunăre este un pește sălbatic care migrează din Marea Neagră în Dunăre. Specia nu poate fi crescută în acvacultură și este capturată numai în cursul migrației pe Dunăre. Are 250-400 grame și între 25-30 centimetri, și este recunoscut drept cel mai bogat pește în grăsimi din lume, raportat la talia sa.
Scrumbia este pregătită sub formă întreagă, după curățare, sărată și afumată la rece după o metodă veche, din aria geografică definită. Peștii afumați sunt de culoare aurie, metalizată, datorată procesului de afumare.
Pentru localnicii din Delta Dunării, pescuitul este principala și cea mai veche îndeletnicire. Prin urmare, această activitate este bine înrădăcinată în cultura locuitorilor din Delta Dunării, făcând totodată parte, ca trăsătură caracteristică, din memoria numeroșilor turiști din lumea întreagă care vizitează localitățile din Delta Dunării.
Scrumbia de Dunare afumata se produce la Tulcea, într-o unitate modernă de prelucrare a peștelui, cofinanțată din Programul Operațional de Pescuit 2007-2013.
Capacitatea anuală de producție a unității din Tulcea nu este foarte mare, explică Tiberiu Cazacioc, reprezentantul asociației producătoare, Ro-Pescador. „În anul 2017, am avut o producție de circa patru mii de kilograme de scrumbie de Dunăre, iar pentru 2018 estimăm o ușoară creștere, până la 4.800 de kilograme. Însă nu putem să știm sigur decât la sfârșitul sezonului.” Peștele este comercializat cu 40-50 de lei per kilogram, însă există diferențe de la un an la altul, în funcție de sezon. „Dacă sunt puțini pești, prețul la pescar va crește. Vorbim despre un pește sezonier, într-o cantitate limitată atât de natură, cât și de reglementările care au ca scop protejarea speciei”, explică reprezentantul asociației.
Scrumbia de Dunare afumata, preparată după o rețetă veche a locurilor, transmisă din generație în generație, este protejată și la nivel național prin IGP – Indicație Geografică Protejată – și a primit aceeași distincție și la nivel european. „Certificarea va însemna că nimeni în afara grupului aplicant nu va putea realiza un produs numit scrumbie de Dunăre afumată pe teritoriul Uniunii Europene. Păstrând proporțiile contextului, poate fi considerată un simbol, precum vinul tânăr Beaujolais, ursul Panda sau cangurul. Un simbol al comunităților de pescari din Delta Dunării și un ajutor pentru punerea lor în valoare”, mai spune reprezentantul asociației producătoare.
Scrumbia de Dunare afumata se alătură celorlalte 4 produse alimentare românești protejate în UE: Novac afumat din Țara Bârsei, Telemea de Ibănești, Salam de Sibiu și Magiun de prune de Topoloveni. În total, la nivelul UE, sunt înregistrate 1440 de produse protejate.