Aproape ora 8 si nu ma induram sa ies din casa. Mai aveam de stat inca o zi la Milă dar frigul ma biruise deja cu o zi inainte in barca si numai vinul fiert, cu aroma de scortisoara bine potrivita de Mama Lina, ma tinea departe de o raceala zdravana. As fi plecat mai devreme ca se apropiau sarbatorile si aveam destula treaba dar… cine ar vrea sa-si scurteze sederea in Delta?! Chiar si numai faptul ca esti acolo, in lumea apelor, cu un vechi tovaras de hoinareala si niste gazde care te fac sa te simti parte din familia lor, are darul sa te faca sa-ti para zilele scurte si putine.
Usa zbura de perete si din prag Vanea ne privea cu un ranjet triumfator desenat pe toata fata, proptit in cruce cu mainile pe tocuri. Era rosu, congestionat si daca nu l-as fi vazut transpirat flesca, cu tot frigul de afara, as fi crezut ca s-a impiedicat pe la carciuma.
– Ai prins?
– Îhî!
– Mare?
– La vreo 60-70 de kile.
Pulsul mi s-a accelerat si brusc m-au fulgerat toate regretele ca nu am fost capabil sa plec cu noaptea in cap cu el in balta. S-a dus sa bage plasele si pe urma zicea ca mai sta la crap cu lansetele cateva ore, unde urma sa venim si noi cand ne invredniceam.
– Somn? Pe vremea asta, in decembrie?
– Neah!
– Pai atunci? Sturion? Imposibil acum!
– Nici!
– Da zi-i odata omule! interveni si Mama Lina.
– Porc băăăă!!! Nevasta-sa casca ochii si se lasa pe scaun, probabil cu gandul la corvoada ce o astepta. Stai sa zic – ne anticipă el curiozitatea – ca asa ceva n-am mai patit si nici n-am auzit la cineva. Intră si trase usa ca deja ne luase racoarea dar ramase in picioare. Probabil simtea ca numai asa putea sa fie convingator. Intinse mana dupa sticla de palinca de pe masa si turna o portie zdravana intr-un pahar, parca sa-si drega vocea. Atunci am vazut ca pe maini era murdar de sange si am inteles ca vorbea serios ca venise cu un porc.
– Bai baieti, am plecat pe la 6 la lanterna, ca am zis sa ajung in balta unde bag plasele, cand dă lumina. Dar n-am plecat bine ca m-a luat stomacul si bolborosea mai tare ca motoru’. Na, acuma ce sa fac, trebuia sa opresc undeva ca ma trecea cu sudori de durere si crampe ce aveam. Am tras la ţarcuri la noi, ca-mi era aproape, la baracile alea unde stam vara cand ramanem in balta. M-am dat pe mal dar nu asa in drum. Chiar daca nu sta nimeni acolo acum, m-am dus in spate ca de obicei. Si cum stateam asa pe vine si ma taiau nadufurile, aud zdranganeli la barca. Acu’ ce dracu sa fac? nici nu puteam sa ma ridic, nici nu vedeam ce se intampla de baracă, asa ca m-am apucat sa strig care-i p’acolo… ca io-s în spate… ca vin acuş. Si ce aud? În loc de răspuns, troncăneală mare în barcă şi pe urma un fleoşc în apă şi bălăceală şi chirăială de parcă se porniseră toţi dracii să bată apa urlând. Bă, sincer să zic, cât sunt eu de mare, da’ m-a cam luat un pic cu fiori de cum se auzea. M-am ridicat cat am putut de repede, ca parca-mi si trecuse brusc burta si m-am dus usurel cu lanterna spre barca. Asa, nu vedeam nimic in barca si se potolise galagia dar in spate mai era inca ceva miscare in apa, care legana barca. Cand am ajuns aproape am vazut care-i treaba. Un porc urcase in barca sa-si bage botul in galeata cu porumb pe care o luasem sa arunc cateva maini la locul de crap, inainte sa bag plasele iar acum zăcea răsturnată. Doar ca atunci cand am facut eu galagie, probabil s-a speriat si a vrut sa sara din barca dar nu stiu cum dracu s-a incurcat intr-o plasa si cat s-a zvarcolit in apa si s-a infasurat, a reusit sa se înnece. Nici macar nu a trebuit sa-l „ajut” eu, deja era pe liniste, asa ca l-am mai lasat nitel si l-am tras pe mal, ca doar nu era sa-i fac respiratie gura la gura. Pomana, ce sa zic?! Dumnezeu a vrut asa, ca tot e Ignatul poimaine. I-am dat totusi un cutit de control, ca parca-mi era oarecum sa-l pun in barca daca nu eram sigur. Facu o pauza cat termina paharul si deschise din nou usa.
– Hai! Care iesi sa ma ajuti, ca mi-am rupt cârca sa-l urc digul, l-am lasat in curte la poarta, n-am mai putut sa-l car pana aici.
Spre seara savuram pomana porcului, gatita de Mama Lina la ceaun pe jar, cu vin fiert si palinca, sa alungam frigul si gandul la iminenta plecarii. Desi de-a lungul anilor ma intersectasem cu numeroase naluci din astea paroase, care se strecurau in sir indian printre salcii pe langa taberele noastre sau traversau innot canalele, acum gustam in premiera (cred) porc din Delta – mai fraged decat mistretul dar fara straturile de grasime a lui Ghita de la tara.
Dimineata ne-a primit cu promisiunea unei zile insorite si poate putin mai calda desi, pentru noi nu mai conta. Ultimele bagaje au fost asezate in randuiala in salupa, motorul torcea imperceptibil iar noi ne luam ramas-bun de la Mama Lina, cu obisnuitele promisiuni ca nu vom lasa prea mult timp sa treaca pana la urmatoarea revedere. Vanea si-a ocupat scaunul capitanului si cu o usoara fluturare de mana in urma, a urnit salupa la drum. Mai facu o scurta oprire la pontonul benzinariei, zicand ca are o vorba cu cineva. Un individ mai batran si adus de spate, imbracat cu niste pantaloni de salopeta unsurosi, o pufoaica veche, uzată, din cele de santier si cizme de cauciuc roase la margini, il astepta intr-adevar la buza pontonului. Vanea i-a indesat la repezeala in mana un teanc de bancnote, l-a salutat in graba si a sarit la loc in salupa pe care a pornit-o in forta cu directia Tulcea. In urmă, am mai apucat sa auzim strigatul pierdut al batranului:
– Sa traiesti Vanea, sa-l mancati sanatosi si daca mai auzi pe cineva…
