REGULAMENTUL OFICIAL PENTRU CAMPIONATUL NATIONAL DE PESCUIT LA CRAP - 2010
organizat de APCR sub egida AGVPS Romania
ORGANIZARE
1. Competitiile interne, avind titulatura de Campionat National de pescuit la crap, sunt organizate in baza protocolului cu nr 1/2010, reactualizat si semnat de APCR si AGVPS in data de 29.01.2010.
2. Pot fi inscrise in competitie loturile de minim 8 pescari ale cluburilor membre APCR, asociatiilor afiliate la AGVPS cat si cluburi sportive care fac dovada achitarii contributiei de participare, inscriu un lot nominal de minim 8 pescari sportivi si se supun regulamentului de organizare si desfasurare asa cum a fost anuntat de Comisia Campionat National a APCR. Membri acestor asociatii/cluburi trebuie sa aiba in momentul inscrierii in concurs, nationalitate romana si sa nu fi participat la alta editie a Campionatului Mondial organizat de CIPS-FIPSed, sub autoritatea altei tari membre a acestei organizatii internationale.
3. Un pescar care a participat la un Campionat Mondial sau o competitie internationala
reprezentand o alta natiune, nu mai poate reprezenta Romania. Concurentii trebuie sa fie intotdeauna in masura sa-si dovedeasca nationalitatea romana cu un card de identitate, pasaport sau alte documente care le atesta identitatea. Documentele de identificare trebuie sa fie prezentate in copie la APCR, care certifica dreptul de acces in competitie. Contestatiile sunt sub judecata AGVPS, ca reprezentant international al Romaniei la CIPS / FIPS.
4. AGVPS acorda anual titlul de Echipa Campioana Nationala, asociatiei care ocupa la finalul Campionatul national de pescuit la crap, locul 1, cu un lot propriu de 10 pescari legal inscris. APCR, pe cheltuiala proprie, este responsabila pentru realizarea trofeelor/cupelor ce vor fi oferite astfel: 10 cupe pentru membri echipei care a castigat titlul de Campioana Nationala. Cupele trebuie obligatoriu inscriptionate cu titulatura, editia si autoritatea sub egida careia se desfasoara campionatul national.
5. Fiecare club/asociatie inscris(a) legal in concurs, va putea prezenta in Campionatul national de pescuit la crap un singur lot compus din 3 echipe a cate 2 concurenti, drept titulari, precum si o echipa de 2 pescari, de rezerve, plus 2 manageri de echipa. Nici un concurent nu poate participa individual. Daca are loc o inlocuire aceasta este definitiva. Inlocuirile au loc sub supravegherea arbitrilor. Rezervele pot intra in stand cu echipamentul de pescuit propriu, dar fara nici un fel de nada. Delegatia Romaniei la Campionatul Mondial va fi compusa din cei 10 membri ai clubului care au castigat titlul de Campioni Nationali plus un reprezentant APCR votat la finalul competitiei de calificare de membri Comisiei Campionat National.
6. Competitia trebuie organizata pe fluvii, rauri, canale sau in bazine/lacuri,etc; trebuie sa se poata pescui pe toata largimea pistei de concurs; adancimea apei trebuie sa fie cat se poate de constanta pe pista de concurs si de cel putin 1,5 metri. Pe un rau, latimea minima a pistei, trebuie sa fie de 100 de metri daca concurentii sunt amplasati pe o singura parte. Pentru bazine (fara curenti) latimea trebuie sa fie de minim 100 de metri daca concurentii sunt amplasati pe aceasi parte a bazinului sau de minim 300 de metri daca acestia sunt amplasati de ambele parti ale malului (fata in fata)
7. Pista selectata trebuie sa fie caracterizata de conditii similare de pescuit pentru toti concurentii ; dat fiind specificul pistelor, se permite sectorizarea pentru a oferi tuturor partcipantilor sanse egale ; mai mult, pista de concurs trebuie sa permita amplasarea participantilor fara intreruperi cauzate de linii de inalta tensiune, poduri,etc., cu exceptia spatiului dintre sectoare care trebuie sa aiba o lungime de minim 200 de metri. Pista de concurs nu trebuie sa prezinte nici un pericol pentru concurenti sau spectatori. In zona de concurs trebuie amplasate puncte sanitare. In alegerea pistelor de concurs se va da prioritate bazinelor in fata fluviilor, raurilor sau canalelor, dar se va lua in considerare faptul in orice conjunctura, trebuie asigurata participarea a minim 15 asociatii participante, cel putin in fazele eliminatorii ale competitiei.
8. Unul sau mai multi membri ai Comisiei tehnice a APCR sau un delegat imputernicit, vor face o inspectie pe pista de concurs propusa a fi selectionata pentru campionat, inspectie care trebuie sa aiba loc in aceasi perioada a anului (dar cu o perioada de un an de zile anticipat asumata spre analiza) in care este propusa organizarea competitiei in cauza ; raportul de inspectie va fi inaintat Comisiei tehnice a APCR, pentru evaluare si pentru a se lua o decizie. O decizie de aprobare sau respingere va fi transmisa catre cei care au propus pista de concurs, de catre APCR.
9. Asociatiile participante sunt obligate sa anunte componenta lotului de pescari cu cel putin 2 saptamini inaintea datei de incepere a primei manse. Se va considera ca asociatiile/cluburile care nu au comunicat lotul in scris la APCR, pina la aceasta data, au abandonat si nu mai pot intra in concurs.
AMENAJAREA STANDURILOR
10. In timpul competitiilor, distanta dintre standurile de pescuit (considerate din exteriorul unui stand pana la exteriorul altui stand) trebuie sa fie cuprinsa intre minim 40 si maxim 100 m pe lacuri si minim 70 m pe rauri.
11. Pozitia de pescuit a fiecarei echipe se compune dintr-un stand de 20X12 metri care poate fi folosit in intregime pentru instalarea corturilor si umbrelelor, colorate discret (verde inchis, kaki sau “camuflaj”) ; tarusii plasati la intervale de 20 metri, bine infipti in mal la limita coridorului de securitate, definesc zona de pescuit ; mai mult, este necesara crearea unui coridor, D, care va servi accesului organizatorilor, membrilor juriului, rezervelor, jurnalistilor si delegatilor asociatiilor participante.Accesul pe acest coridor este interzis publicului si spectatorilor.
Zona A - Acces autorizat pentru cei doi competitori, managerii (niciodata ambii simultan prezenti in stand) echipei respective si arbitrilor aflati in exercitiul functiunii.
Zona B - Acces autorizat pentru arbitri, rezerve, managerul echipei respective si presei, cu consimtamantul celor doi pescari din stand.
Zonele C si D – Acces autorizat pentru organizatori, arbitri, rezerve si presa, dar interzis publicului si spectatorilor.
Managerii echipelor, pot intra in sectoarele in care concureaza echipele lor; ei trebuie sa poarte un numar de identificare, care indica in mod clar functia acestora.
Organizatorii trebuie sa instaleze la fiecare stand un panou care indica numele si asociatia/clubul din care fac parte pescarii precum si numarul si greutatea pestilor capturati. Acest panou trebuie actualizat la fiecare 12 ore.
INTALNIREA MANAGERILOR
12. Este preferabil ca Arbitrii de Sector sa participe la intalnirea Managerilor.
In cazul in care Managerul sau delegatul unei asociatii absenteaza, organizatorul pentru etapa respectiva efectueaza operatiunea de extragere a standurilor, pentru acea asociatie/club.
Obiectivul acestei intalniri este pur informativa si organizatorica ; intalnirea trebuie sa aiba loc in dimineata zilei de incepere a competitiei. Aceasta intilnire presupune:
a. Apelul asociatiilor/cluburilor;
b. Asociatiile/cluburile vor extrage in ordine alfabetica un numar care va determina ordinea de chemare la extragerea sectoarelor.
c. Extragerea va determina grila in care va concura fiecare din echipele componente ale lotului unei asociatii/club. (A, B, C).
In timpul competitiei organizatorii vor organiza sedinte zilnic la ora 11:00 am.
Daca exista probleme urgente de discutat si rezolvat, o sedinta extraordinara poate fi convocata de catre organizatori.
Participarea Managerilor la aceste intalniri este obligatorie. Pe parcursul acestor sedinte prevederile Regulamentului Oficial nu pot fi modificate.
EXTRAGEREA STANDURILOR
13. Extragerea standurilor trebuie sa aiba loc cu cel putin 180 de minute inainte de inceperea competitiei sub supravegherea atenta a organizatorilor, in prezenta Managerilor fiecarei echipe.
Extragerea standurilor se face in baza unei grile predefinite.
14. Pe rauri pozitia standului cu numarul 1 se va situa intotdeauna in aval ; pe lacuri pozitia standului cu numarul 1(A) se va situa intotdeauna in partea stanga cum se priveste catre lac iar celelalte standuri se vor pozitiona in ordine de la stanga la dreapta.
15. Managerii vor primi cate o vesta pentru fiecare din componentii echipelor participante.
Vestele managerilor vor fi verzi iar vestele rezervelor vor fi rosii. Vestele competitorilor vor fi de culori diferite pentru fiecare sector(cu exceptia culorilor rosu sau verde) sau pot avea o culoare identica dar inscriptionate cu culori diferite pentru fiecare sector.
REGULI GENERALE
16. Fiecare echipa va avea la dispozitie 120 de minute pentru pregatiri. Imediat cum ajunge la locul competitiei echipa trebuie sa imbrace vestele si sa-si depoziteze echipamentul langa stand, fara sa intre in acesta (regula este valabila si pentru cei care au ajutat echipa sa transporte echipamentul). Nu este permisa intrarea in stand si pregatirea pana la semnalul oficial care permite intrarea competitorilor in standuri.
17. Din acest moment concurentii nu mai pot primi nici un ajutor pentru pregatiri. Nada si alte materiale pot fi inmanate competitorilor pana cand semnalul de incepere al nadirii este dat. Dupa acest semnal aprovizionarea competitorilor cu nada, groundbait, echipament sau scule de pescuit, se va face o singura data pe parcursul competitiei si numai de catre Manager.
18. Aprovizionarea se va face in acelasi timp pentru toate echipele. Ziua, ora si durata aprovizionarii va fi definite in timpul primei intalniri a managerilor de echipa.
19. Competitorii pot sa se deplaseze la stand cu propriile mijloace de transport, dar dupa descarcarea echipamentului, autovehicolele vor fi parcate in locurile special amenajate de organizatori.
ARBITRAJ
20. Fiecare club/asociatie inscris/a in competitie trebuie sa propuna in turneu, la fiecare etapa la care participa un numar minim de arbitri dupa cum urmeaza: in mansa I-a: 2 arbitri; in mansa a II-a: 3 arbitri; in mansa a III-a si a IV-a: 2 arbitri; in mansa finala: 3 arbitri. Acestia trebuie sa cunoasca intregul regulament de desfasurare al competitiei si vor fi coordonati de Arbitrul Sef delegat de APCR la fiecare mansa. Decizia Arbitrului Sef este suverana si incontestabila.
21. Cantarirea capturilor echipelor ce apartin unei asociatii va fi validata de arbitrul responsabil cu cantarirea si de unul din competitorii din stand. Arbitrul apartinand aceluiasi club cu competitorii carora li se cantaresc pestii nu poate valida cantarul acestora. Pentru aceasta operatiune un alt arbitru va prelua sarcina notarii pestilor.
22. Arbitrii de sector trebuie sa:
- controleze sacii de pastrare si, daca este necesar, sa controleze cantitatea de nada permisa
- controleze comportamentul in pescuit al echipelor de care sunt responsabili.
- verifice si sa noteze fiecare peste prins, inclusiv greutatea acestuia.
- tina sub observatie capturile echipei si sa interzica accesul in zona al persoanelor neautorizate pana cand echipa de cantarire ajunge la stand. La final va semna fisa de cantarire impreuna cu membri echipei de care este responsabil.
23. Numai crapul (oglinda, comun, piele) cu greutate minima de 1500 grame vor fi validati. Aceasta prevedere va fi inclusa in program si va fi mentionata inca odata si in intalnirea managerilor.Pestii trebuie pastrati vii in sacii de cantarire (un singur peste intr-un sac).In timpul competitiei, sacii de cantarire trebuie sa fie scufundati in apa pe toata lungimea lor fara ca in interiorul sacului sa fie plasat plumb sau balast. Nu este permis un alt sistem de pastrare a capturilor.Concurentii trebuie sa fie dotati cu un numar suficient de saci de pastrare. Echipa care prezinta un peste mort la cantar va fi descalificata.
24. Oricare dintre concurentii care din neglijenta prezinta la cantarire pesti mutilati sau raniti vor fi sanctionati. In acest caz pestii in cauza nu vor fi validati pentru cantarire. In cazul in care nu mai are saci de pastrare (minim 15) concurentii trebuie sa solicite arbitrului cantarirea capturilor pentru a-si elibera sacii de pastrare.
25. Sunt interzise nada si momeala animala vie sau moarta, icrele, argila si betonita si produsele de origine metalica
26. Sunt permise doar fainurile, pasturile, semintele, boilesurile si peletele, naturale ori artificiale. Orice produs rezultat din combinarea acestora nu trebuie sa depaseasca 70 mm in diametru. Argila, bentonita sau plumbii incarcati cu pasta sunt interzisi.
27. La sfarsitul competitiei este interzisa aruncarea resturilor de nada in apa.
28. Competitia se desfasoara pe sectoare intr-o singura runda care dureaza 72 de ore; in caz de intrerupere fortata (ex. furtuna) runda va fi validata daca a durat cel putin 48 de ore.
In cazul intreruperii datorate unei furtuni aparute pana la expirarea intervalului de 48 de ore, competitia poate fi reluata dar perioada de intrerupere nu se va adauga la cele 72 ore stabilite initial. Competitia nu se va mai relua in cazul unei intreruperi care survine dupa 48 de ore de la inceperea competitiei, iar rezultatul obtinut pana in momentul intreruperii va fi validat,
29. Fiecare concurent trebuie sa respecte toate prevederile regulamentului.
30. Lungimea lansetelor trebuie sa fie mai mica de 4 metri.
31. Mulinetele vor avea obligatoriu tambur fix.
32. Actiunile de pescuit trebuie desfasurate numai in interiorul standului alocat echipei; limitele standului si intinderea acestuia sunt demarcate de cele doua linii imaginare care merg in prelungirea tarusilor care marcheaza Zona de Pescuit (deschidere 20 metri la lac). Pescuitul si nadirea in afara aceste zone este interzisa. Aruncarea liniilor de pescuit se face numai din stand si numai cu ajutorul lansetelor. Folosirea altor mijloace este interzisa.
33. Fiecare dintre liniile de pescuit se poate echipa cu o singura montura avand un singur carlig, obligatoriu in varianta “fir de par”.
34. Numai metodele traditionale de pescuit cu plumb de minim 50 de grame sunt permise.Tipul monturilor folosite trebuie sa permita pestelui sa se elibereze usor de plumb in cazul ruperii liniei de pescuit. In acelasi timp trebuie folosit un sistem antisoc pentru prevenirea ruperii liniei de pescuit la aruncare.
35. Pescuitul la pluta este interzis.
36. Pescuitul la swing feeder, swing tip, quiver tip sau folosind momitoare este interzis.
37. Plumbii de tip back-leads sunt permisi, dar in orice moment, arbitrii vor putea cere retragerea acestora pentru a se verifica axele de pescuit;
38. In timpul aruncarilor plumbul nu trebuie sa descrie miscari laterale in ringul de pescuit.Miscarea plumbilor va fi obligatoriu pe directia stand/apa sau apa/stand.
39. Folosirea dispozitivelor telecomandate sau a sonarelor este interzisa.
40. Folosirea mijloacelor electronice, acustice sau vizuale, de semnalare a trasaturilor este permisa.
41. Limitele zonei de pescuit pot fi marcate cu balize simple sau iluminate.Acestea trebuie instalate in limitele definite de tarusii care demarcheaza zona de pescuit, pot fi mentinute pe toata durata competitiei si trebuie scoase la incheierea competitiei.
42. Dotarea cu saci de pastrare si cu saltea de receptie este obligatorie.Marimea si calitatea acestora trebuie sa asigure manevrarea in siguranta a pestelui.
43. Sacul de pastrare si salteaua de receptie trebuie sa fie umezite din abundenta inainte de a intra in contact cu pestele.
44. Dupa cantarire pestele trebuie eliberat in apa cu precautie, viu si in conditii optime.
45. Instalarea corturilor si a altor echipamente de protectie se va face obligatoriu in stand.
Este interzisa iluminarea apei cu lanterne sau lampi. Este permisa iluminarea in interiorul corturilor si folosirea lanternelor de cap cu iluminare discreta pentru scoaterea pestelui. Intrarea in apa este permisa, cu cizme, pana apa ajunge sub genunchii pescarului pentru a introduce pestele in minciog si pentru depozitarea sacilor de pastrare.
46. La sfarsitul competitiei standul trebuie lasat in conditii perfecte de curatenie.
47. Toate dispozitivele propulsate cu aer comprimat, gaz sau curent electric sunt interzise.
48. Circulatia automobilelor este interzisa cu exceptia celor care apartin organizatorilor.
49. In timpul noptii numai un Manager de echipa poate intra in standul concurentilor dar acesta trebuie sa fie insotit de un arbitru sau de un alt manager al unei alte asociatii/club.
50. O captura este considerate valida chiar daca in mod accidental pestele este prins in afara gurii.
51. Agatarea voluntara a pestelui este interzisa.
52. Abrogat.
53. Competitorii pot pastra montate cate lansete doresc dar numarul de lansete implicate in activitatea de pescuit este de maxim 4 in acelasi timp. Lansetele suplimentare trebuie pastrate in pozitie verticala, recomandat cu virful in directie opusa luciului de apa,in afara zonei unde sunt instalate lansetele in actiune. Lansetele folosite pentru balizare trebuie identificate, semnalizate si nu trebuie sa se afle pe suportii pe care se afla lansetele in actiune.
54. Manuirea minciogului este permisa doar concurentilor.
55. Competitorilor nu le este permis sa primeasca ajutor din afara; numai managerul echipei este autorizat sa intre in standul competitorilor sai si numai pentru a oferi suport verbal; unui manager de echipa nu-i este permisa intrarea in standurile pescarilor care nu fac parte din lotul sau.
56. Competitorii pot folosi standul alocat dupa cum doresc.
In interiorul standului alocat competitorii trebuie sa se miste discret si in liniste.Orice actiune de pescuit se va desfasura numai in interiorul standului(aruncarile, recuperarile, nadirea si scoaterea pestelui)
57. Utilizarea flash-urilor sau a altor sisteme de iluminare pe timpul noptii este interzisa (un orar se va stabili la prima intalnire a capitanilor)
58. Pescarii trebuie sa astepte primul semnal pentru a intra in stand;dupa acest semnal ei pot incepe sa-si instaleze echipamentul, sa-si monteze lansetele, sa-si prepare nada. Pentru aceste pregatiri au la dispozitie 120 de minute.
La al doilea semnal pescarii pot incepe nadirea `si pescuitul.
Modalitatile de nadire premise sunt:
- nadirea cu mana;
- nadirea cu prastia sau cupa de nadire;
- bastoanele (tuburile) de nadire cu boiles, manuite cu una sau ambele maini,
- lingurile de nadire cu maner actionate cu una sau ambele maini
- catapultele pe suport, fixate in pamant, manevrate manual, propulsate cu elastic sau cu arcuri
- saculeti solubili, pungi solubile sau fire solubile
- rachete de nadire cu diametru interior de maxim 50 mm si lungime de maxim 200 mm aruncate cu ajutorul unei lansete
Intre orele 18.30 si 9.00, pentru nadire este permisa doar folosirea bastoanelor de nadire cu boiles, manuite cu una sau doua maini (se interzice nadirea cu mana, prastia, catapulta, lingura de nadire si racheta)
In afara acestei perioade nadirea grea este permisa cu oricare din mijloacele sau metodele mentionate.
59. Un al treilea semnal anunta competitorii ca au mai ramas 15 minute pana la incheierea competitiei.
60. Al patrulea semnal anunta sfarsitul competitiei.
61. Din acest moment se mai acorda 15 minute doar pentru a scoate din apa un peste cu care o echipa se afla in drill in momentul in care a fost dat al patrulea semnal.
62. In acest caz un al cincelea semnal se va da in 15 minute dupa al patrulea semnal; orice peste care nu a fost totalmente scos din apa pana in acest moment nu va mai fi validat.
63. Semnalele acustice care marcheaza diferitele faze ale competitiei trebuie sa fie scurte;in orice caz in considerare se va lua inceputul semnalului acustic.
64. In timpul competitiei arbitrii de sectoare vor sta langa pescari, in stanga sau dreapta acestora, astfel incat sa nu-i deranjeze, dar sa poata observa pestii capturati de acestia.Sacii de pastrare trebuie amplasati astfel incat arbitrul sa-i poata vedea; pestii vor fi pastrati si mentinuti in viata in sacii de pastrare pana la sosirea echipei de cantarire.
OPERATIUNI DE CANTARIRE
65. Operatiunile de cantarire vor fi indeplinite de catre trei echipe compuse din 2 membri (cate o echipa pentru fiecare sector) Toate procedurile de cantarire trebuie sa se faca cat mai curand posibil, cel putin odata la fiecare trei ore. Cantarirea se va face cu cantare care au fost certificate pentru conformitate; cantarele vor fi montate pe un trepied stabilizat pe pamant pe culoarul oficial. In cele trei sectoare cantarele trebuie sa fie identice din punctul de vedere al modelului si marcii, cu gradatii din minim 50 in 50 de grame.
66. Greutatea indicata de cantar trebuie sa fie vizibila in acelasi timp, atat pentru arbitri cat si pentru cei doi concurenti. In afara arbitrilor, concurentilor si capitanului, nici o alta persoana, cu exceptia Juriului, nu este autorizata sa intervina verbal sau in alt mod pentru a contesta cantarirea.
O persoana va fi responsabila cu cantarirea.O alta persoana va fi responsabila cu inregistrarea greutatii in documentul oficial.Doua seturi de cantarire vor fi asigurate pentru fiecare sector.Sacii de cantarire asigurati de organizatori este obligatoriu a fi utilizati la cantarirea fiecarui peste;vor fi umeziti si se va face tara inainte de fiecare cantarire.Sacii de cantarire vor fi saci speciali pentru cantarirea crapilor, confectionati din material sintetic suplu, permeabil.Sacii de cantarire trebuie sa fie identici in cele trei sectoare.Cantarirea se face in grame.
67. Pana la sosirea echipei de cantarire concurentii vor mentine in apa sacii de pastrare care contin pesti. Pestii vor fi scosi din apa, plasati pe salteaua de receptie si in sacul de cantarire de catre unul dintre concurenti; dupa cantarire pestele trebuie eliberat sub supravegherea arbitrilor (dupa cantarire pestele nu mai poate fi introdus intr-un sac de pastrare).Aceste operatiuni trebuie desfasurate cu grija.
68. Ambii concurenti trebuie sa participle la operatiunile descrise mai sus,trebuie sa controleze cantarirea si sa semneze fisa de cantarire pentru fiecare din capturile inregistrate.Odata incheiata procedura de cantarire, dupa eliberarea pestelui si semnarea fisei de cantarire, orice contestatie legata de cantarire va fi respinsa..
COMISIA TEHNICA (JURIUL)
69. Juriul competitiei este compus din managerii delegati ai tuturor echipelor care participa la turneu, respectiv in fiecare mansa. Acest juriu se va constitui pentru examinarea eventualelor contestatii si pentru a stabili sanctiunile potrivite, in conformitate cu regulamentul ;
70. Daca o incalcare de regulament este facuta de un concurent sau de o echipa si exista paritate in votul Juriului, Managerul echipei in cauza, nu va avea drept de vot.
71. Orice contestatie, cu exceptia celor legate de clasament, trebuie inaintate Juriului cu cel mult o ora inainte de incheierea competitiei. Contestatiile pot fi prezentate verbal dar este necesar sa fie imediat confirmate in scris. Contestatiile privind clasamentul trebuie facute in maxim 60 de minute dupa ce rezultatele oficiale au fost publicate. Ora publicarii va fi mentionata pe lista oficiala de prezentare a rezultatelor. Un depozit de 300 lei va insoti orice contestatie inaintata Juriului. Daca Juriul nu aproba contestatia, depozitul va fi varsat in contul APCR.
72. Toate incalcarile regulamentului si avertismentele trebuie comunicate Juriului, care este singura autoritate cu puterea de a decide o descalificare. O echipa care face obiectul unei astfel de sanctiuni trebuie sa fie informata imediat asupra acestei decizii. Membri Juriului si arbitrii de sectoare trebuie sa se asigure ca regulamentul este respectat si trebuie sa cunoasca perfect care sunt prevederile acestuia.
73. Regulamentul trebuie pus la dispozitia Managerilor inainte de organizarea Campionatului.
SANCTIUNI:
74. Sanctiunile sunt urmatoarele:
a) Avertisment (cartonas galben) pentru incalcarea articolelor 16; 17; 18; 19; 21; 22; 24; 53; 54; 55; 56; 57; 58; 60; 64; 67, 68.
b) Descalificare (cartonas rosu) pentru incalcarea articolelor 23; 25; 26; 27; 30; 31; 32; 33; 34; 35; 36; 37; 38; 39; 42; 43; 44; 45; 46; 47; 48; 49; 51; 52; si dupa al doilea avertisment pentru incalcarea articolelor 16; 17; 18; 19; 21; 22; 24; 53; 54; 55; 56; 57; 58; 60; 64; 67, 68.
c) Daca o echipa este descalificata, va primi un numar de puncte egal cu numarul de echipe participante + 1.
Echipa care urmeaza in clasament unei echipe descalificate isi va pastra pozitia in clasament.Exemplu: Echipa X de pe locul 8 este descalificata atunci urmatoarele echipe isi vor pastra pozitia si vor primi 9 puncte, 10 puncte, samd.
d) Daca un club/asociatie primeste un avertisment acesta va fi notat in dosarul acesteia si va ramane arhivat pe o perioada de 3 ani.In cazul unei noi incalcari in perioada celor 3 ani, aceasta va fi considerata recidiva si Juriul va lua o decizie in functie de recidiva si lista de sanctiuni in vigoare.
f) Comisia Campionatul National al APCR are autoritatea, atat in timpul competitiei cat si ulterior, sa impuna sanctiuni pescarilor, managerilor sau rezervelor daca acestia comit incalcari sau se comporta necorespunzator, chiar daca acestea nu sunt prevazute in regulamentul oficial.
75. Membri Comisiei Campionat National sunt autorizati sa intre pista de concurs pentru a constata incalcarile regulamentului.
CLASAMENT
76. 1- CLASAMENT PE ECHIPE
A – SECTOARE
a) Clasament in functie de greutate pe fiecare sector (1 punct per gram) In cazul in care mai multe echipe sunt egale la greutate, vor primi un numar de puncte egal cu media pozitiei ocupate de acestea.(ex1:doua echipe sunt la egalitate pe locul 5, ele vor primi (5+6):2 = 5.5 puncte fiecare.ex2: trei echipe care se clasifica pe locul 8, vor obtine (8+9+10):3 = 9 puncte fiecare).
b) Echipele care nu au prins nici un peste vor primi un numar de puncte egal cu media locurilor neatribuite in sectorul respectiv. (ex 1: 24 de echipe din care doar 12 au prins peste;cele 12 echipe care au prins peste se clasifica de la 1 la 12 iar urmatoarele vor primi (13+24):2 = 18.5 puncte fiecare.ex 2: 29 echipe, din care 5 se clasifica cu punctaj de la 1 la 5, cele 24 de echipe care nu au prins peste vor primi (6+29):2 = 17.5 puncte;ex3: 29 de echipe din care 26 se claseaza iar 3 nu au prins peste;acestea din urma vor primi (27+29):2 = 28 puncte fiecare)
B – CLASAMENT GENERAL
Suma punctelor obtinute pe fiecare sector de catre echipe constituie punctajul echipei de club; echipa de club cu cel mai mic numar de puncte va fi clasate pe primul loc, samd.
In cazul egalitatii de puncte, echipa care a prins cea mai mare cantitate de peste va castiga..
Daca egalitatea persita, ordinea in clasament este determinata de cea mai mare greutate cantarita de una echipele componente ale unei echipe de club, samd.
Sistemul de punctaj pe loturi a fost aprobat astfel: Pentru primele doua manse (considerate eliminatorii) fiecare echipa de sector primeste puncte de la 1 la 4. in functie de cantitatea totala de peste prins, unde 1 este clasarea cea mai buna iar 4 cea mai slaba pe sector. Rezultatele de pe fiecare sector se aduna. In caz de egalitate de puncte, departajarea se face la kilograme. Se califica mai departe primele trei, respectiv primele doua, loturi cu cel mai mic numar de puncte.
In mansa a treia loturile ramase in competitie pleaca cu zero puncte. Clasamentul se face la modul descris mai sus respectiv se califica in faza superioara primele 5 loturi cu cel mai mic numar de puncte iar in caz de egalitate departajarea se face la kilograme.
In mansa a patra clasamentul se face astfel: se aduna numarul de puncte obtinut de lot in mansa respectiva cu numarul de puncte obtinut in mansa anterioara. Clasamentul final al mansei patru va fi dat de media celor doua rezultate, unde lotul cu cel mai mic numar de puncte ocupa cea mai buna pozitie in clasament iar lotul cu cel mai mare numar de puncte ultima pozitie. In caz de egalitate de puncte departajarea se face la kilograme, unde se ia in considerare numai cantitatea totala/lot din ultima mansa. In mansa finala se aplica aceeasi metoda de calcul, respectiv numarul de puncte obtinut la final de mansa, plus numarul de puncte din clasamentul mansei anterioare, unde clasarea cea mai buna (Lotul National) va fi data de echipa cu cel mai mic numar de puncte. In caz de egalitate de puncte departajarea se face la kilograme, unde sa ia in calcul doar cantitatea totala prinsa in ultima mansa de loturile aflate la egalitate de puncte.
2 – Clasament individual pe echipe
Echipele clasificate primele pe sectoare vor ocupa in ordinea greutatii primele 3 locuri in clasamentul general; echipele clasificate pe locul doi in sector vor ocupa urmatoarele locuri, samd.
In caz de egalitate a greutatii prioritate are echipa care are cea mai mare captura.Daca egalitatea persista prioritate are echipa cu cea mai buna medie de greutate (cantitate totala/numar capturi)
77. Clasamentul va fi intocmit de Arbitri Sefi in prezenta Organizatorului sau a reprezentantului acestuia si daca este posibil impreuna cu componentii JURIULUI.
ANTRENAMENTUL
78. Cu 15 zile inainte de inceperea competitiei este interzis antrenamentul pe pista de concurs.
79. Este strict interzisa plasarea competitorilor la mai putin de 50 de metri distanta, de o parte sau alta, fata de echipamente pentru transportul energiei electrice, transformatoare sau generatoare electrice (linii de inalta tensiune, piloni, etc)
REGULI IN CAZ DE FURTUNA
80. 1 – Cand furtuna apare inainte sau in timpul pregatirilor pentru inceperea competitiei
Nu se va permite accesul in standuri sau pregatirea materialelor;un semnal va indica amanarea intrarii in zona de pescuit sau intreruperea operatiunilor de pregatire.Daca conditiile atmosferice permit si in limita programului, competitia se va desfasura normal sau va fi redusa ca timp(In orice caz competitia trebuie sa dureze minim 48 de ore)
2 – Cand furtuna apare in timpul competitiei
Competitia va fi intrerupta imediat (un semnal special va fid at de organizatori) si concurentii trebuie sa se adaposteasca.Daca conditiile atmosferice permit, concursul va continua si un semnal va anunta concurentii ca se pot intoarce in stand.Un alt semnal, dat dupa 5 minute va autoriza concurentii sa reia competitia.
RECLAMA PE VESTELE DE CONCURS
81. Existenta reclamelor pe vestele de concurs nu este obligatorie
Marimea caracterelor reclamelor imprimate pe vestele de concurs nu trebuie sa depaseasca 6 cm in inaltime; acestea pot fi pozitionate in partea de jos a vestelor, atat pe fata cat si pe spatele acestora.
CEREMONIA DE ACORDARE A TITLULUI
82. La finalul ultimei manse vor fi acordate Titlul, Tricoul si Cupa(le) de Campioni Nationali Clubului cu cea mai buna clasare in urma desfasurarii Campionatului National de Pescuit la Crap. Acestea vor fi confectionate pe cheltuiala APCR si vor consta in:
- Diploma (titlu) de Campion National, nominala si cu mentionarea clubului din care face parte pescarul respectiv;
- Tricoul de Campion National;
- Cupa de Campion National inscriptionata cu editia de Campionat National si autoritatea tutelara a campionatului.
Ceremonia va avea loc pe locatia ultimei manse de calificare sau la locatia prealabil anuntata de Presedintele APCR.
Ad blocker detected: Our website is made possible by displaying online advertisements to our visitors. Please consider supporting us by disabling your ad blocker on our website.
Regulament de desfasurare
Moderatori: Qnyx, florentiniuga
- florentiniuga
- Master Admin
- Mesaje: 4649
- Membru din: 19 Noi 2007, 22:04
- Localitate: Bucuresti
- Contact:
Regulament de desfasurare
Mesaj de florentiniuga » 11 Mai 2010, 16:23
Scrie răspuns
1 mesaj
• Pagina 1 din 1
Mergi la
- Totul despre pescuit
- ↳ Magazine, Distribuitori, Promotii
- ↳ Doctor Fishing
- ↳ Dan Mitranescu
- ↳ X-treme Baits By Marian Constantin
- ↳ Sonare - by Zoran Wiener
- ↳ Competitii
- ↳ Turnee de pescuit
- ↳ Diverse despre competitii
- ↳ Crap si somn
- ↳ Feeder
- ↳ Stationar
- ↳ Spinning
- ↳ Competitii de pescuit la copca
- ↳ Competitii pentru copii
- ↳ Concursuri improvizate
- ↳ Pescuit la diverse specii
- ↳ Pescuitul la crap, fitofag si caras
- ↳ Pescuitul la stationar
- ↳ Pescuitul la somn
- ↳ Pescuitul la salau
- ↳ Pescuitul la stiuca
- ↳ Pescuitul la alti rapitori
- ↳ Despre pescuitul la musca
- ↳ Pescuit marin si oceanic
- ↳ Locuri de pescuit
- ↳ Unde am pescuit
- ↳ Pe rauri si Dunare
- ↳ Delta Dunarii
- ↳ Lacuri de acumulare
- ↳ Balti, iazuri si ferme piscicole
- ↳ Pescuit in afara tarii
- ↳ Pareri si dispute
- ↳ Scule si accesorii
- ↳ Undite si lansete
- ↳ Mulinete
- ↳ Fire si carlige
- ↳ Monturi
- ↳ Lingurite, voblere, twistere, shaduri
- ↳ Altele
- ↳ De evitat
- ↳ Nade si momeli
- ↳ Boiliesuri
- ↳ Mamaliga
- ↳ Mixurile
- ↳ Momeli vii
- ↳ Alte momeli
- Taraba second hand
- ↳ Vanzari - articole pescuit
- ↳ Vanzari - diverse
- ↳ Cumparari
- ↳ Schimburi, Donatii
- ↳ Feedback
- INFOPESCAR - site-ul si televiziunea
- ↳ Anunturi
- ↳ Citeste inainte
- ↳ Cateva cuvinte despre fiecare
- ↳ Toolbar
- ↳ Politica lu' Peste
- ↳ Preparate din peste
- ↳ Legi, Permise, Asociatii, Cluburi, Federatii
- ↳ Sugestii, propuneri, intrebari legate de web-site si TV
- ↳ Video live
- ↳ Discutii pe diverse alte teme
- ↳ Glume
- ↳ Diverse
- ↳ Campionatul national de Pescuit la Crap TAVP - F&H
- ↳ Campionatul Mondial de Pescuit la Crap - Franta 2009
- ↳ Soarta Campionatului National de Pescuit la Crap 2010
- ↳ Campionatul National 2010 - Desfasurare si rezultate