Sulina

[Sebastian]

pai e super asa.maine poimaine chiar o sa poti sa spui ca barca o ti pe balcon

[craparulsef]

TOT DE SCRUMBIE !!!

[Paun Ion]

TOT DE SCRUMBIE !!!

Uite nene ce spun uni ,,ei prind scrumbie la taparina pe dunare,se poate prinde?

[Paun Ion]

TOT DE SCRUMBIE !!!

Uite nene ce spun uni ,,ei prind scrumbie la taparina pe dunare,se poate prinde?

Eu habar nu am de chestia asta

[craparulsef]

Intradevar asa este, pescarii sportivi din zona Motru, Tg. Jiu si nu numai prind scrumbie pe Dunare, din barca, in mod absolut sportiv! Anul acesta voi incerca si eu pentru prima oara...

[Paun Ion]

Intradevar asa este, pescarii sportivi din zona Motru, Tg. Jiu si nu numai prind scrumbie pe Dunare, din barca, in mod absolut sportiv! Anul acesta voi incerca si eu pentru prima oara...

Bucatile din farfurie sint de anul asta? a inceput sa urce?

[craparulsef]

Bucatile din farfurie sint de anul asta? a inceput sa urce?

Din pacate nu a inceput, apa rece si tulbure pe brat...sunt prinse in mare de profesionisti! Am discutat chiar azi cu un specialist in pescuitul scrumbiei care mi-a spus, ca in conditiile in care, va fi cald cel putin o saptamana, iar vantul va fi predominant E sau SE atunci va urca scrumbia pe Dunare.

[craparulsef]

PENTRU CEI CE NU AU CITIT PANA AZI - Foarte important !!! Textul a fost scris cu ani in urma, fapt pentru care azi s-au mai schimbat pe ici pe colo din datele problemei, dar nu la modul la care ar influnta prea mult pescuitul in zona...

SULINA MON AMOUR - articol apărut în revista "AVENTURI" nr. 15

de Marius - Mircea Barău

Sulina este un oraş la capătul geografiei. Dacă întinzi puţin piciorul, ieşi din hartă. Aici oamenii spun că “văd primii răsăritul soarelui şi ultimii dreptatea” şi tot aici vântul bate numai de două ori pe an, şase luni de la sud şi şase luni de la nord, adică mai tot timpul. Străzile principale sunt lungi şi paralele cu Dunărea şi, în loc de nume, sunt numerotate ca străzile americane, strada I, strada a II-a, strada a III-a şi aşa mai departe (dar nu foarte departe, la strada a VI-a se termină oraşul). Astfel, Sulina e micul New York al Deltei.
Pentru pescari sportivi, de aici se poate pleca înspre canalele şi lacurile dimprejur (Roşuleţ, Roşu, Potcoava, Puiu, Erenciuc, Lumina, Bijan, Tătaru, Macarova Mare sau Mică, Porcu etc.), dar ar fi greşit să credem că oraşul este doar un punct de tranzit. În Sulina sunt câteva locuri importante de pescuit, în special la somn şi la crap. Pentru "crapişti", Bazinul Mare, aşa cum este el cunoscut, e locul cel mai bun de întâlnire cu crapul masiv, bostănos, visul multora, un luptător pe măsura greutăţii sale, care dă fiori chiar şi unui pescar experimentat şi te poate face să povesteşti ani la rând despre "captura vieţii".

Localizare şi scurt istoric.

Bazinul Mare, are intrarea din braţul Sulina al Dunării, cu o adâncime maximă de aproximativ 9,5 metri, cu o apă limpede de invidiat şi o configuraţie a fundului care oferă adâncimi mari chiar la mal. E situat în imediata apropiere a oraşului, la cel mult o jumătate de oră de mers pe jos din centrul acestuia. Primele măsurători în vederea începerii lucrărilor la acest bazin au fost făcute în 1973. Lucrarea era mult aşteptată de autorităţile locale, bazinul urmând a fi plasat în dreptul farurilor vechi ale portului, cu scopul de a uşura operaţiunile navelor maritime. În 1975 au început primele lucrări de dragaj, materialul dragat fiind refulat prin conducte pe malul mării. În zona nou formată se află azi o unitate militară. În 1979, lucrările au avansat şi pe malul Bazinului s-au construit platforme de depozitare a mărfurilor, iar 1980 în s-au făcut primele operaţiuni de încărcare a mărfurilor pe nave. Cum se vede şi din forma lui oarecum geometrică (zici că s-a născut dintr-un tată-dreptunghi şi o mamă-trapez), este o construcţie artificială cu dimensiuni impresionante, o lungime maximă de 660 m şi o lăţime maximă de aproximativ 500 m.

Influenţa vântului

Între multe altele, farmecul Bazinului este că, din cele 64 de specii de peşti care trăiesc în Delta Dunării (unele dintre acestea fiind în expansiune, cum sunt crapul sau plătica, altele fiind în regresie, ca ştiuca sau linul), aici se pot pescui peste 20 de specii în mod sportiv. Bazinul e o Dunăre staţionară, ca un golf al canalului Sulina. Dacă v-aţi dorit vreodată să pescuiţi în Dunăre, cu toată bogăţia ei de peşte, dar în acelaşi timp să aveţi confort ca pe lac, adică fără curenţi care târăsc montura, ridică bambina sau spală patul de nadă, Bazinul oferă ambele avantaje. Se poate arunca nadă de orice fel, fără grija că aceasta ar putea fi mutată de curenţii de fund, decât în cazuri excepţionale de furtună. În termeni marinăreşti, vântul cel mai puţin agreat de pescari este cel din direcţia N-E, la forţa 7-8, care nu-ţi lasă mari şanse de a nădi în mod eficient. Nici dacă încerci să pescuieşti la adăpost, pe malul sub vânt, nu e tocmai uşor. Totuşi, vântul acesta de N-E sau E, N-E aduce peştele din Dunăre, iar când nu depăşeşte forţa 4 (mai exact, de la forţa 2 la 4), este ideal a pescui pe latura de vest a Bazinului, cu vântul chiar din faţă. Peştele, după opinia mea, e atras spre acest mal odată cu suspensiile antrenate de curenţi, care de multe ori pot fi nade uşoare. În general, cu un vânt din faţă nu prea puternic, am obţinut cele mai bune rezultate şi cele mai mari capturi. Mulţi evită să pescuiască în asemenea condiţii, mai ales pe timp rece, din comoditate sau pentru simplul motiv că nu sunt obişnuiţi, dar nu ştiu ce pierd.

Nădirea

Din experienţa mea, cea mai apreciată nadă de crap rămâne tot porumbul uscat, pus la moi, cu 24 de ore înainte; mai nou am descoperit un bob de culoare albicioasă care se cultivă în zona Olteniei. Porumbul trebuie aruncat în cantităţi relativ mari, cam 5–10 kg pe zi pentru rezultate bune, acestea simţindu-se după cel mult trei zile de aşteptare. De regulă, se balizează locul, fie unde intuim că vom prinde, fie unde ne îndrumă un localnic cu experienţă, cu veşnica baliză de plastic, cele mai bune fiind sticlele de bere la 2 kg. de culoare închisă, care sunt vizibile chiar şi de la mare depărtare, pe timp atât luminos cât şi înnorat. După aceea, se momeşte locul cu barca pentru distanţe mari de la mal şi se lansează pe nadă la punct fix. Balizele le leg cu saulă sintetică de o piatră suficient de mare pentru a nu fi mutată nici de rafalele de vânt nici de agăţarea accidentală cu cârligul. Prefer să pierd o montură decât să schimb aşezarea balizei, fiindcă balizările la distanţe de peste 50 m sunt greu de refăcut cu exactitate pe acelaşi loc.
Două lansete sunt prea puţine, trei sunt prea multe. Spun asta pentru că, dacă nu ai un partener experimentat în „arta minciocăritului”, apar serioase probleme în timpul drilului chiar şi cu un crap de numai 5-6 kg, care, odată adus la mal, poate încurca firele între ele. Dacă vergile sunt prea moi, va fi cu atât mai greu să dirijăm un asemenea exemplar spre mincioc.
Peştele e foarte viguros, având hrană variată (vegetaţie, crustacee şi foarte multă scoică) şi un antrenament pe măsură, vine din Dunăre, unde curenţii în zonă sunt uneori mari, şi găseşte aici o oază de linişte, un fel de rai în timpul vieţii. Probabil că această hrană diversificată, combinată cu ceea ce oferă pescarii, mămăligi imense, aromate, tot felul de nade parfumate, porumb, seminţe şi şroturi, proteine, este, alături de apa puternic oxigenată, cauza unui gust extraordinar al cărnii peştelui. Nicăieri în Deltă nu am mâncat un peşte mai gustos. Fac excepţie capturile care au intrat în Bazin recent. Pe acestea, pescarii le deosebesc după culoarea închisă, puţin negricioasă. "Veteranii", care au staţionat ceva timp în această apă deosebită, au culori vii, aprinse şi, mai ales, nu au gustul de mâl al peştilor din bălţi. Un borş pescăresc pregătit din peştii prinşi aici este o grozăvie culinară.

Tehnică

Pentru a fi aproape siguri că nu vom rata un crap mare, recomand monofilamente moi şi destul de groase, dar nu mai mult de 0,40, ca să putem lansa montura şi la o distanţă de 70-80m sau chiar mai mult. Am pescuit cu vergi puternice de 3,90 metri şi 3 livre, DAM model Andy Little, mulinete solide (eventual, cu baitrunner) şi cârlige nr. 1, 1/0, 2/0, în funcţie de sezon şi de montură. Preferatele mele erau cârligele Gamakatsu seria 3350 nr. 1. Dar, când crapul este mai mofturos sau pescarul mai nerăbdător, se pot obţine rezultate bune şi cu cârlige mai mici, cum ar fi cele nr. 2, 3 sau 4 cu tijă scurtă de la Owner. Altminteri, orice rabat la calitate înseamnă eşec garantat.
Pe Bazin se pescuieşte cu rezultate foarte bune, uneori excelente primăvara devreme, imediat după dezgheţ, dacă a fost o iarnă grea – caz rar în Sulina, unde influenţa mării îmblânzeşte iernile – dar mai ales în septembrie-octombrie. Când este prea frig, se poate pescui la plută culisantă cu fire de maxim 0,20 cu vergi tip match de 4,20 metri, stil „sheffield”, sau feeder 3,90 metri, cu rezultate foarte bune pe cârlige nr. 4, 6 sau 8, cu momeli foarte moi şi în mod evident atractive, lansate pe un pat de nadă făcut cu cel puţin două zile mai devreme. Am avut rezultate excelente atât în noiembrie, cât şi la început de decembrie, iar primăvara devreme s-au obţinut rezultate spectaculoase pe feeder cu viermuşi.

Monturi şi reţete

Indiferent de sezon, aş recomanda să se folosească o montură cu fir de păr şi un singur cârlig, montură din ce în ce mai răspândită la noi. Evitaţi însă monturile acelea care se vând prin târgurile noastre, făcute de negustori care le ataşează tot felul de biluţe, inele, agrafe, de parcă ar vrea să-l facă pe crap mecanic şi îi arată diverse ansamble, care de care mai ciudate – acestea justifică doar preţul piperat din piaţă. Montura trebuie să fie cât mai simplă, fină, dar şi robustă, şi să se confunde cu mediul, rămânând vizibil doar ce trebuie să înghită peştele. La Bazin, apa este foarte limpede, în comparaţie cu alte locuri, şi fără prea multă vegetaţie la distanţe mari de mal, datorită adâncimii.
Pe montura cu fir de păr, în locul porumbului, am adaptat şi un fel de boilies pe care le prepar acasă dintr-o mămăliguţă făcută din mălai unguresc fin, răcită în prealabil şi frământată cu făină albă de grâu. Jumătate din compoziţie o folosesc la confecţionarea unor plăcuţe pe care le pun să fiarbă până plutesc, iar după ce se răcesc le pudrez cu făină şi le ţin la rece, luând la pescuit doar cât îmi trebuie. Cealaltă jumătate din compoziţie o frământ până încorporează suficientă făină şi nu mai e lipicioasă, o împart pe din două şi din jumătate fac bile cu diametrul de aproximativ 14 mm, pe care le fierb până se ridică la suprafaţă, apoi le pescuiesc din cratiţă cu o spumieră şi le pun la zvântat pe o tavă de plastic. După răcire, le aşez într-o cutie cu câteva linguri de făină, le agit bine pentru pudrare si le păstrez la rece. Rezultatul sunt nişte boiliesuri cauciucate, care rezistă şi 24 de ore în apă. În sfârşit, ultima parte a compoziţiei o frământ cu făină în continuare, atât cât poate ea încorpora, şi fac bile cu diametrul de maxim 25 mm, pe care le fierb şi le păstrez la fel. Cu acestea din urmă, am avut mari „necazuri” la început, linii rupte, crapi mari pierduţi. Boiliesurile se pot face în diferite culori şi arome, care se pot amesteca fie în mămăliga iniţială, fie în timpul fierberii. Rezultatul diferitelor combinaţii sunt o colecţie întreagă de boilies, care dau rezultate de multe ori uimitoare. În general, evit nadele şi monturile care mi-ar putea aduce un peşte mic în cârlig, prefer să aştept mai mult, am şi timpul necesar pentru că locuiesc aici. Nu sufăr pescarii care folosesc monturile „arici” sau „bombele” cu multe ace şi nici nu-i înţeleg de ce doresc să dea din mâini ca nebunii, scoţând plătici, babuşti sau caraşi.
Un aspect de care trebuie să ţinem seama este acela al agăţătorilor. Cum am spus, Bazinul a fost un timp centrul de operări nave al Portului Liber Sulina, de la bordul navelor aruncându-se în apă tot felul de obiecte, care acum au devenit agăţători. Aici se pot pierde monturi costisitoare şi mai ales crapi, fiindcă dacă pescarii nu ştiu de întotdeauna de existenţa agăţătorilor, vă asigur că peştii ştiu! Nu strică, înainte de a va alege un vad, să pieptănaţi fundul apei cu o montură cu plumb greu, ca să vedeţi ce obstacole sunt din larg către mal. E interesant că a doua jumătate a laturii de sud, o zonă în care eu am avut cele mai mari capturi, este şi zona cu fundul cel mai accidentat, fiindcă aici a staţionat pentru mai mulţi ani un parc de nave, care din fericire a fost mutat cu ani în urmă. Aici s-au prins, pe monturi de crap (curios lucru!), după înnădire cu boilies, porumb şi alte mirodenii, şi bucăţi frumoase de somn. Şi tot aici am prins, acum trei ani, cel mai mare crap al meu, pe care l-am apreciat ca având aproximativ 25kg (ştiind foarte bine cum arată unul de 17 kg cântărit cu câteva zile înainte): peştele a eşuat pe un plan înclinat în formă de jumătate de potcoavă, construit de mine din pietriş şi nisip nu foarte fin, i-am desgăţat cârligul, m-am întors cu spatele să las cu atenţie lanseta pe un fultan de stuf, să nu se zgârie, şi, din nefericire, un binevoitor l-a „eliberat” înainte să-l cântărim. Norocul este că s-a filmat drilul! Dar asta este o altă poveste, pe care am spus-o de atâtea ori, încât mi se pare că am banalizat totul în aşa hal, că mi-e ruşine mie că am fost eu acela care a ratat o ocazie aşteptată mai bine de 40 de ani. Să mai amintesc şi că, pe latura de sud a bazinului, fost înregistrată acum câţiva ani şi cea mai mare captură a unei plătici, de 4,7 kg, prinsă de un prieten, Alexandru Pleşcan.

Planuri de viitor

Anul trecut, pe Bazin s-a făcut curăţenie. Câte o epavă rămasă ici colo a fost scoasă şi dusă la fier vechi şi urmează să fie adâncită intrarea în Bazin, care acum este colmatată şi nu depăşeşte ca adâncime 2 m decât pe partea estică a acesteia, unde de curând s-a dragat pe o lungime de aproximativ 60 m, o lăţime de 15-16 m şi o adâncime de 4,5 m. Aştept să văd la toamnă ce peşti vor intra din Dunăre. Rămâne doar să ni se permită în continuare să pescuim liber în acest loc şi, în acelaşi timp, să nu se permită pescuitul industrial, deşi poate că asta va părea o cerere prea exagerată din partea noastră. Dacă s-a putut concesiona o rezervaţie de proporţiile întregii delte pentru pescuit comercial, de ce s-ar păstra un loc ca Bazinul Mare doar pentru pescarii sportivi?

[cosmin mihut]

Acum cum stau cotele? Azi la noi afost foarte frumos ,o zii de primavara adevarata.

[craparulsef]

Acum cum stau cotele? Azi la noi afost foarte frumos ,o zii de primavara adevarata.

In continuare foarte ridicat nivelul Dunarii, azi cota la Sulina a fost de 103 cm - stationeaza. Sperante mici de scadere a nivelului Dunarii in urmatoarele 30 de zile!!!
In rest vremea la Sulina e la fel de frumoasa ca in majoritatea regiunilor din tara, uite aici ai link -
http://www.windguru.com/ro/index.php?sc=57453

[cosmin mihut]

Vine totusi primavara in zona noastra astia la meteo anunta vreme frumoasa in zilele urmatoare.

[cosmin mihut]

FRUMOS textul,sfaturile foarte utile din el,deci cinste autorului .Bravo d-le craparsef.

[craparulsef]

PENTRU CEI CE NU AU CITIT PANA AZI - Foarte important, textul a fost scris cu ani in urma, fapt pentru care azi s-au mai schimbat pe ici pe colo din datele problemei, dar nu la modul la care ar influnta prea mult pescuitul in zona...

FARUL BUNEI SPERANŢE ! - articol apărut în revista "AVENTURI" nr. 17

de Marius - Mircea Barău

Putem spune că pescuitul cu năluci la şalău şi cu atât mai mult la somn, precum şi la ceilalţi răpitori importanţi, pare mai atrăgător decât pescuitul la staţionar. Aceasta, numai şi pentru simplul fapt că e mai dinamic comparativ cu aşteptarea de multe ori frustrantă în cazul unui pescuit la staţionar. Evident, nu este o universal valabilă opţiune, probabil ţine de temperamentul fiecăruia. Incontestabil, spun majoritatea, are o mai mare eleganţă sportivă, cum are de altfel şi pescuitul crapului cu lanseta de muscă, deşi acesta din urmă e mai degrabă o curiozitate exotică. Pentru cei interesaţi însă de exemplarele mari de răpitori, pescuitul la staţionar este o metodă mai eficace, cel puţin la somn, dacă nu şi la şalău.
Într-un alt articol, am prezentat unul dintre locurile bune pentru pescuitul crapului din oraşul Sulina, respectiv, Bazinul Mare. M-am gândit că n-ar fi lipsit de interes dacă aş vorbi şi despre pescuitul şalăului sau somnului la staţionar, într-o zonă imediat apropiată celei mai sus amintite.

Localizare:

Două locuri au căpătat o anumită celebritate locală şi nu numai, pentru capturile de şalău şi de somn. Unul este la intrarea în Bazinul Mare, numit şi Cap de Mol (mol însemnând în limbaj marinăresc dig de piatră construit în larg la intrarea într-un bazin portuar destinat să potolească apa şi să formeze cheuri suplimentare), aflat pe malul drept al Canalului Sulina, loc strategic pentru şalău, unde am avut capturi importante, de până la 7 kilograme. Celălalt este anaforul sau groapa de la Farul Vechi, pe malul opus şi aproximativ la acelaşi nivel, loc consacrat pentru pescuitul somnului. E important de spus că la ambele locuri se ajunge şi dacă nu aveţi barcă şi se poate campa în imediata apropiere în special la Farul Vechi. Molul se află în incinta inaccesibilă pentru public a Portului Liber Sulina, dar, ocolind pe jos tot Bazinul Mare, veţi ajunge exact în faţa Capului de Mol, pe malul opus. Iar la anaforul de la Farul Vechi se merge trecând canalul Sulina în centrul oraşului, luând-o apoi în aval şi urmând linia vechiului dig de apărare de pe malul stâng al canalului, printr-un cartier pitoresc care se numeşte Prospect.
Plecând din Sulina cu echipamentul în spate, veţi face aproximativ 30-40 de minute până la ambele locuri. Cu barca, e un drum de nici 5 minute.
Harta alăturată arată o imagine detaliată a acestor locuri. Aşa cum se poate urmări din schemă, cercurile roşii indică poziţia pe care trebuie să se aşeze pescarul la Capul de Mol, iar săgeţile roşii indică direcţia în care putem lansa pentru a putea pescui cu rezultate bune la şalău. Adâncimea e relativ mare începând de la mal, cu fund pietros până la o distanţă de aproximativ 15 - 20m, constituit în mod artificial prin scufundarea blocurilor de piatră pe un pat de fascine (crengi de salcie legate între ele într-o formă geometrică relativ regulată) începând din imediata apropiere a capului de mol. Unul lângă altul, pot pescui confortabil doi pescari cu două lansete. Se pot înghesui şi mai mulţi, în lungul digului, spre amonte, lansând direct în Dunăre, dar există riscul agăţării monturii la mal şi al pierderii oricărui peşte mai deosebit. Observaţi cele patru puncte galbene, am marcat cu ele o zonă pe care nu o recomand celor ce vin aici pentru prima dată. Arocamentul de întărire a digului până la capul de mol, fiind acoperit cu apă mai tot timpul anului, este o agăţătoare sigură pentru monturi. Dacă vreţi să daţi în această zonă, aşezaţi-vă lângă un localnic, urmăriţi-l cum pescuieşte şi cereţi (sau furaţi) informaţii de la el. În faţa acestei poziţii mai sunt două locuri consacrate pentru pescuitul şalăului, respectiv capătul din amonte şi capătul din aval al micului golf aflat tot pe malul drept al braţului.
Pentru somn, avem trei poziţii din barcă pe malul drept, notate pe hartă cu cercuri mov. Săgeţile negre indică direcţia de lansare. E recomandabil să veniţi cu barca, să o ancoraţi la apă mică în interiorul golfului şi să daţi cu lansete puternice şi plumbi grei, de cel puţin 80 grame, cât mai la larg. Evitaţi plumbii cu forme rotunde, care se lasă rostogoliţi de curent. Foarte buni sunt cei hexagonali sau triunghiulari, care nu permit grapajul monturii şi implicit eventualele agăţări. Dacă totuşi veţi agăţa, e bine de ştiut că, în aceste poziţii, sunt destul de rare cazurile când montura nu mai poate fi recuperată. Pe malul opus al Dunării, se găseşte clădirea părăsită a Farului Vechi, proiectat fiind de către inginerii englezi Ch. Hartley si M. Engelhardt acesta a fost construit se pare în două etape fiind terminat pe la 1870, la vremea aceea fiind proprietatea Comisiei Europene a Dunării. Pe lângă Far intră din Dunăre un canal lat de aproximativ 30 de metri, către Golful Musura, parte integrantă a Mării Negre, numit de localnici Baia de Nord, unde şi Braţul Chilia se varsă. După ce părăsesc Dunărea, apele aproape în cădere, odată devenite acest canal, se rotesc şi dau naştere unor curenţi turbionari, care au săpat un anafor adânc şi spectaculos, plin pe trei sferturi cu apă şi pe sfert cu peşte. Se poate pescui în el şi de pe mal, şi din barcă. Locul atrage în fiecare an pescari de somn din toată ţara şi produce şi exemplare mari, de peste 10 kilograme.

Influenţa vântului

Atunci când pescuim în Dunăre, în mod evident ne avantajează vântul a cărui direcţie poate reduce viteza curentului. Curentul dă bătăi de cap mai ales celor care agreează pescuitul de fineţe cu monturi relativ delicate şi vergi uşoare. În general, cu un vânt din faţă nu prea puternic, am obţinut cele mai bune rezultate pe Capul de Mol la şalău. Am putut folosi chiar şi bambine, când am pescuit la staţionar. Am prins destul de bine în această poziţie şi cu vânt dinspre sud sau sud-est. După părerea mea, acesta împinge apa limpede din bazin spre malul drept al canalului şi, odată cu aceasta, şi mici suspensii - suspensiile atrag obleţii, obleţii atrag şalăul, şalăul atrage pescarii etc. Cu obleţi vii în cârlig, aveţi şansa unei porţii pantagruelice de şalău cu maioneză, la sfârşitul zilei.
Pentru „groapa” de la Farul Vechi, vântul dinspre nord sau nord-vest, nu prea puternic, a adus rezultate foarte bune la somn, în timp ce vântul dinspre sud are meritul că împinge în anafor peştele de lângă malul stâng al canalului. Unghiul terenului produce un curent puternic, care antrenează şi peştele pe direcţia farului.

Nădirea

Unii dintre dvs. veţi spune că asta e prea de tot, cu ce să nădeşti când pescuieşti la răpitor? Eu am o metodă, atunci când pescuiesc pe Capul de Mol. Mă folosesc de curentul relativ uşor care se formează în aval, în lungul structurii digului. Folosesc un săculeţ din plasă de pescuit industrial – o matiţă – cu ochiurile de 7-10 mm, în care pun peşte mic, obleţi sau guvizi proaspeţi, (se pot procura foarte uşor), cam 2-3 kilograme, pe care îi strivesc pe loc, după care scufund imediat săculeţul chiar la baza Capului de Mol. Astfel, sângele şi solzii micuţilor sacrificaţi vor fi atracţia zilei pentru şalăul din imediata apropiere. În lipsa lor, se poate pune ce rămâne după filetare de la crapul prins cu o zi înainte, dar nu cu aceleaşi rezultate. După o jumătate de oră, mai arunc în apă câţiva obleţi morţi din găletuşa cu momeală vie. Vara, oricât te-ai strădui să menţii vii obleţii (folosind de exemplu o pompă de la o saltea de plajă, veche, care are la capătul furtunului o piatră poroasă, cum sunt cele folosite la acvarii), mai apar şi pierderi, care pot fi fructificate în avantajul pescarului. Aceştia din urmă, obleţii morţi, e bine să fie tăiaţi cel puţin de la jumătate pentru a secţiona totodată şi băşica scufundându-se astfel mai uşor la numai câţiva metri distanţă.

Tehnică

Pentru pescuitul şalăului la staţionar, recomand vergi de putere mică sau medie, cu o lungime de 2,70-3,00 metri, ale căror vârfuri să fie destul de sensibile la muşcătura peştelui. Unde este posibil, folosiţi şi bambinele, ca mijloc de semnalizare suplimentar, cunoscut fiind faptul că, de multe ori, muşcătura şalăului este foarte înşelătoare. Pentru pescuitul la somn, nu e nici o noutate dacă spun că sunt necesare vergi puternice şi mulinete solide. Ce înseamnă asta? Echipamentul meu de somn constă în două vergi respectiv, Daiwa – SLX B 1920 de 1,90m/2 şi Daiwa - SG 525 de 2,47m/2, iar pentru ele două multiplicatoare, un Penn 40 Long Beach respectiv un Quantum HR 200L. Referitor la liniile folosite pentru pescuitul şalăului le prefer pe cele fluorescente sau cât mai vizibile, gen Daiwa Tournament Monofil – High visibility, (diametre 31/100 – 6Kg sau maxim 33/100 – 7Kg), fiindcă mă ajută să evit zonele în care sunt agăţători. Pentru pescuitul somnului prefer liniile mai speciale cu miez de oţel îmbrăcate în mătase vizibil colorată tot în ideia de a le putea direcţiona corespunzător fiindu-mi foarte greu să rup în cazul agăţării o montură a cărei linie are pe mijloc trei fire de oţel şi la capăt un forfac textil de regulă cuprins intre 0,3-0,4 mm dimensiuni ce realmente dau încredere celui ce speră la o captură……………………………….
La somn, tehnica localnicilor care pescuiesc în anaforul de la Farul Vechi este să caute pragurile. Fie că pescuiesc din barcă, fie de pe mal, aruncă lanseta, lasă montura să atingă fundul, după care recuperează uşor până simt că montura s-a proptit într-un prag. Cei ce nu cunosc tehnica sau sunt mai zgârciţi cu ei înşişi au tendinţa să lase montura nemişcată, fiindcă locul are multe răgălii, crengi, cioate de sălcii aduse de curenţi puternici şi pietre pe fund şi rişti să agăţi. Dezavantajul este că, în felul ăsta, momeala rămâne "în câmp deschis", obligând somnul să vină s-o caute. Somn fiind, mai "doarme" şi el. Uneori, poate fi suficient, alteori, nu. Când însă montura se propteşte în prag, momeala e de multe ori chiar la botul peştelui şi dacă mustăciosul e mare, evident lungimea mustăţilor e pe măsură şi astfel va detecta imediat nada. Nu o dată, somnul o înghite rapid aproape instantaneu cu finişul aşezării monturii pe fund şi se bagă la loc sub prag. Dacă aveţi o trăsătură violentă, înţepaţi şi vi se pare că aţi agăţat, s-ar putea ca peştele să fie sub prag. E inutil să trageţi de el, fiindcă de fapt trageţi de prag. Aşteptaţi-l să iasă şi, eventual, daţi-i un "telefon", adică loviţi ritmic şi uşor cu degetul în vargă, deasupra mandrinei. Vibraţiile se transmit prin firul întins până la peşte şi îl pot convinge să iasă la plimbare în masa apei. Urmează lupta cu monstrul şi de aici încolo, de câte ori voi avea ocazia, voi reaminti că oricărui rabat la calitatea sculelor folosite îi urmează aproape mereu tristul eşec În concluzie sunt atât de multe sursele de informare încât cu răbdare într-un final vom şti cu siguranţă pentru ce anume să optăm atunci când ne propunem o anumită specie.

Monturi

Indiferent de locul unde pescuim sau de sculele din dotare, recomand să se folosească o montură cu un singur cârlig, voi accentua mereu acest lucru. Ca oricare pescar, îmi doresc de fiecare dată o captură deosebită. Şi credeţi-mă merg la pescuit foarte des, chiar dacă am la dispoziţie numai o oră, îmi iau un echipament uşor, un minim pentru a da în Dunăre, în faţa casei. Sunt cu totul împotriva monturilor cu două cârlige (nu vorbim aici de începătorii care folosesc mai multe, deşi nu este permis), iar explicaţia e simplă. Atunci când, după multe încercări, reuşeşti să înţepi un peşte de talie mare, cel de-al doilea cârlig îl eliberează aproape inevitabil. Pentru pescuitul somnului, prefer cârligele Gamakatsu, roşii, cu tija lungă, armată cu doi spini, mărimea minimă fiind 2/0 cod 5260R, iar la şalău folosesc cârlige cu tija cât mai scurtă, cu deschiderea relativ mică şi deloc groase, Mustad numărul 1 sau cel mult 1/0 pentru a evita pe cât posibil rănirea peştişorului viu, care va fi cu atât mai bun, cu cât e mai vioi pe fundul apei.
În practică, peştişorul viu va trebui oarecum ridicat de pe fundul apei. Pentru asta, folosesc un forfac nu foarte lung de aproximativ 20 centimetri din fir textil teflonat Fushion, prins de linie fie direct, fie cel mult prin intermediul unui vârtej triplu, legat la aproximativ un metru de plumb. Plumbul îl leg la capătul liniei cu monofilament subdimensionat, ca să se poată rupe uşor, dacă se agaţă în timpul drilului, fără a pierde peştele. Nu complicaţi monturile cu multe agrafe, tuburi sau mai ştiu eu ce minuni colorate, daţi peştelui o singură ţintă, momeala de pe cârlig, restul trebuie să se confunde cu mediul acvatic. Evitaţi monturile gata făcute, în special pe cele care se vând prin târguri, făcute de negustori care le ataşează tot felul de biluţe, inele, agrafe, diverse ansamble, care de care mai ciudate – acestea justifică doar preţul piperat din piaţă. Cumpăraţi elemente de calitate şi faceţi-vă singuri monturile, satisfacţia fiind cu atât mai mare cu cât veţi prinde peşte prin propria pricepere. Anotimpul rece este cel mai bun pentru a pregăti un pescuit de calitate, cu condiţia ca aceste monturi să fie bine păstrate peste iarnă.
Ce punem în cârlig este o altă chestiune. Pentru somn, recomand ca fiind cele mai bune lipitorile de pământ, a nu se confunda cu cele de apă (baltă), primele fiind mai cărnoase de culoare cafeniu închis şi le găsim de multe ori atunci când săpăm pentru râmele negre, în schimb lipitorile de apă sunt moi, colorate cafeniu cu pete galbene şi personal nu le folosesc deşi se găsesc mult mai uşor. Am încercat să pescuiesc cu acestea din urmă, greu de pus în ac, şi nu am avut niciodată rezultate. De asemeni foarte bune sunt coropişniţele, care uneori dau rezultate mai bune decât lipitorile de pământ, evident asta nu e o regulă. Ţiparii, mai greu de procurat sunt şi ei o atracţie deosebită pentru somn, broasca şi scoica de apă dulce folosite de regulă în perioada de toamnă, ficatul de porc şi, nu în ultimul rând, pipotele de găină puţin alterate la soare. Cu acestea din urmă cunosc un caz de remorcare forţată, pescarul fiind într-o barcă uşoară de fibră, de 3,5 metri, pe care un somn uriaş a plimbat-o zeci de metri, la un moment dat nerăbdarea a pus stăpânire pe el a forţat somnul care nici în ruptul capului nu se ridica de pe fund şi a rupt o linie din fir textil dacă îmi amintesc bine de 0,28 mm, destul de rezistentă spun eu. Foarte bune au fost maţele de peşte oceanic în special cele de macrou congelat, din păcate flota noastră de pescuit nu mai există şi în mod evident e dificil să procuri o asemenea nadă.
Pentru şalău, prefer obleţii vii, nu prea mari, şi guvizii care, aici în zonă printre pietrele de la mal sunt, chiar hrana naturală a şalăului. Obleţii se pot procura foarte uşor şi repede în număr mare, cu condiţia să avem la noi minciogul de crap cu ochiuri foarte mici şi fundul asemănător plasei de ţânţari, cum sunt cele fabricate de firma Okuma. Puţin mălai umezit, loc cu apă mică, limpede, puţin soare şi aveţi momeala asigurată.
Dacă mergeţi mai multe zile în acelaşi loc, la şalău, şi prindeţi peşte cât pentru o tentativă de maioneză, daţi-i soţiei o mână de ajutor când îl curăţă. Va aprecia acest gest dezinteresat, dar în acelaşi timp fiţi cu băgare de seamă la ce are peştele în stomac, ca să ştiţi ce momeală să folosiţi a doua zi. O dată, am descoperit un rac în stomacul şalăului, am ţinut minte şi mi-am făcut un obicei să-mi procur raci pentru pescuit. Toamna, in lunile septembrie, octombrie, când copii prind raci cu cercuri de plasă, pe malul Dunării, am grijă să-mi iau câţiva într-o găletuşă, vii, pe care îi prind de cârlig cu elastic. Astfel legaţi, rezistă mult, sunt vioi, dau mereu din coadă şi invită şalăul la o masă pe cinste.

[cosmin mihut]

Mi-ai dat de lucru mai nea Mircea,de nu ma mai duc nici sa pip.....io-s mare pipas.

[gor965]

............ astia la meteo anunta vreme frumoasa in zilele urmatoare.

Pai si tu ii crezi ?