
Dupa ce-am platit inca "un zlot" ultimului podar care ne-a trecut Canalul Tataru, am "prafuit-o" spre ultimul punct din traseu : LOCUL MAGIC ... locul in care aveam sa ne petrecem trei saptamani de vis. Pe parcursul a cativa kilometri ... zeci de fazani si potarnichi, care nu prea ne dadeau importanta.
Eram aproape ... cativa zeci de metri ... cand Sebi percepe ceva miscare printre tufe si exclama : " E OCUUUUUPAAAAAT !!!" Eu, care eram atent la hartoape, am crezut ca fac infarct : "NUUUU SE POATEEEE !!!" Apoi ne-a venit inima la loc vazand un cal priponit si vreo doi confrati de-ai lui veniti in vizita. Ca prin minune a aparut si Talpaiute (adica stapanul) din tufe si, binesimtit, i-a modificat pozitia. Apoi am strans o roaba de balegar care-ti stramba nasul. Noroc ca am avut niste manusi de cauciuc luate intamplator la promotie cu niste saci menajeri.

Ce a urmat ? Pai normal ca strangerea unui morman de peturi, pachete goale de tigari, ambalaje de accesorii pentru pescuit si altele. Practic puteai "citi" toata "istoria" celor ce au stat acolo... Dupa sticlele de bauturi fine si tigarile mentolate d'alea subtiri ... sa zicem ca nu erau niste saraci ... dar tot niste gunoaie de oameni raman. Talpaiute ne-a spus de un bucurestean care a pescuit acolo ... sa-i fie rusine !
Locul fiind igienizat, iar tabara asezata, ne-am tolanit pe malul apei tragand cate-o palinca, cate-o bericica, cate-o tigara si ... adulmecam Dunarea, parca asteptand sa ne spuna ceva.
... si normal ca ... va urma
