Am avut azi o treaba pe la Fundulea si m-am trezit ajuns si pe malul baltii, la Fundulea 1.
Pescari destul de multi dar toropiti de canicula care pare ca nu mai vrea sa ia pauza. Ma apropii de unul din primele standuri si culeg informatii de la un grup simpatic de baieti si fete, care de altfel m-au si recunoscut.
– Merge slab, e apa oparita. Cand scoatem plumbii sunt fierbinti asa ca ziua… nimic. Am luat un ciortan dar pe noapte.
– Vecinii? Au luat ceva?
– Nu. Noi am fost norocosi.
– Ma gandeam sa fac si eu o partida saptamana viitoare.
– Cu boiliesuri? imi zambeste smechereste interlocutorul, ca uite amicul meu, are de toate, a dat cu unele cu aroma de usturoi si… nimic.
– Nuuu, clasic – naditor, mamaliga, porumb, plastice. Poate o sa incerc si un feeder cu viermusi.
– Asa s-ar putea sa aveti sanse mai multe.
Mai pun cateva intrebari legate de adancimi si substrat, dupa care ma despart cordial de ei, convins ca cele 4-5 fotografii generale asupra malului cu pescari sunt edificatoare si suficiente si ca asta ar fi tot. Cand sa intorc masina insa, constat ca trebuie sa fac un mic ocol, asa ca mai inaintez pret de cateva zeci de metri spre urmatorul stand. Daca tot m-am apropiat, iau hotararea de a mai face cateva poze de aproape. Cobor spre umbrarul standului si ma salut cu unicul ocupant, un tanar preocupat de recuperarea lansetei in vederea plecarii. Desi stiam ca nu mai am ce afla, intreb totusi din politete:
– Merge? Ai luat ceva?
– Nu, nimic. Nu misca, sta intepenit pe undeva ca e prea cald.
– Dar am auzit ca s-a bagat peste de curand.
– Da dom’le, a bagat acum 4 zile o tona de crap. Eram aici si am vazut cu ochii mei dar nu vrea sa puna gura.
Face o pauza si invarte la manivela mulinetei in continuare. Cand sa plec, il aud:
– Uite, nea Nelu a prins vreo 7-8 bucati, el e taticu’ lor, si-mi face semn cu capul catre standul alaturat, aflat la cativa pasi. Ma uit mirat in directia respectiva si ma duc sa vad minunea.
– Salut nea Nelu! am auzit ca ai prins, ca le dai clasa celorlalti. Adevarat?
– Pai unu-i Nelu pe Fundulea1. N-ai auzit de mine? Nu m-ai vazut pe internet?
Il privesc mai bine si prin fata ochilor imi trec imaginile filmate de Dorin Prodan, administratorul baltii, postate pe net. Intr-adevar, cateva juvelnice doldora de ciortani erau reprezentative pentru activitatea lui nea Nelu pe aceasta balta.
– Ai dreptate dar cum se face ca matale prinzi si cei de alaturi nu?!
– He he he! M-a si urmarit unul si s-a asezat in locul meu. Eu mi-am gasit loc alaturi si m-am apucat sa prind. El… nimic. Dar nu locul e treaba… daca nici eu nu mai stiu cum sa-l dibuiesc… atunci nimeni. Intre timp imi arata langa masina juvelnicul in care mai ramasesera 3 ciortani cam la 2-3kg bucata. Restul apucase probabil sa-i ambaleze, ca se pregatea de plecare si el. In apa mai avea o lanseta, lasata la urma.
– Tocmai am scapat unul acum cateva minute dar e prea cald, recunoaste si el cu necaz. Acum vreo doua saptamani prindeam bine. Acusi… a bagat peste si tot nu prea vrea. Eu vin des aici ca mi-am facut abonament. E la doi pasi de Bucuresti, e comod, de ce sa nu vin? Dar de prins… e cu dichis. Daca nu-i prinzi spilul, degeaba, poti sa faci ce vrei.
Lasa o pauza de parca s-ar gandi daca sa zica sau nu si aplecandu-se usor spre mine, imi arunca scurt marele secret:
– Capsuna! …si numai noaptea.
Mai zabovesc si la el pret de doua poze si ne salutam, cu promisiunea ca daca s-o putea, ne revedem saptamana viitoare.
O fi sau nu capsuna, eu nu mai cred in nada sau ingredientul minune dar stiu clar un lucru, experienta isi spune cuvantul si omul sfinteste locul.
Vinerea viitoare, mai precis pe 13 (!) iulie, sunt pe Fundulea 1. Va tin la curent sau, de ce nu, … va astept sa-mi tineti companie pentru 24 de ore. Poate se mai racoreste.
