Dictionarul defineste chibitţul (din germ. Kiebitz) ca fiind „persoana care asista la un joc de carti, la o partida de sah, de table etc. fara sa ia parte efectiv la joc (dar adesea sfatuind cum sa joace pe unul dintre jucatori). Bunicul meu avea obiceiul sa spuna ca un chibitţ adevarat trebuie sa aiba doua calitati : sa taca si sa nu-i puta picioarele. Bine, dar el era un pokerist inrait iar noi vorbim aici de pescuit. Singura asemanare este ca si cel care asista langa tine, are tendinta de a te sfatui cum sa procedezi.
Noroc ca vorbele i se pierd in noianul de injuraturi si bombaneli cu care acompaniezi fiecare rateu. Numai atunci are ceva de comentat. Daca prinzi, tace invidios. in rest, frustrarea e de ambele parti. El, ca nu poate pune mana pe lansete, tu, ca nu poti scapa de el. Tragedia este si mai mare daca ti-e prieten, daca a venit cu tine cu masina, atunci chiar nu ai ce face, e la pachet. Vrei nu vrei, trebuie sa suporti pana la plecare, cand juri ca nu mai pupa a doua oara. Parca si mai rau e daca se nimereste prin preajma vreunul care nu scapa nicio ocazie sa rada de tine, stiti la ce ma refer, genul care face temenele cand da ochii cu tine si la plecare isi zice in gand : „un tampit!” Desigur, si tu zici la fel despre el dar iti mai blestemi si soarta care ti l-a protapit acolo exact cand ti-a indreptat „ala mare” carligul. Mai sunt si superchibiţii, pescarii de competitie. Apar de obicei singuratici (astia nu umbla in gasca, sa nu stie si altii ce afla ei despre tainele baltii). Se opresc in spatele tau, ca simplii spectatori, tacuti la inceput. Abia daca auzi cand iti dau buna ziua. Dupa o vreme, cand nu le simti decat privirea cum te arde in ceafa, apar si intrebarile. Prima este invariabil : „merge, ati luat ceva?” Urmeaza automat : „la ce dati?” si mai apoi : „ati incercat si cu…?” Daca e unul adevarat, se rezuma doar la atat si ii mai suporti figura pretentioasa si iscoditoare un scurt timp, dupa care pleaca sa-si continue turul de balta. Daca e doar ilustrul ocupant al locului 16 in Cupa Controlorilor de Bilete, te-ai ras! Nu va scapa ocazia de a-ti impartasi cu lux de amanunte datele de fabricatie ale bombei din lingura lestata iar ca bonus, vei avea privilegiul de a admira, pe ecranul zgariat de monezile din buzunar al telefonului, poza cu ultima lui captura. Noroc ca mai apare si cate-o Mimi in poza, aplecata cu jungherul in mana si sanii revarsati din stransoarea bustierei deasupra unui ciortan, de stai si te intrebi care-i captura?! asta-i momentul cand ar trebui sa-ti traga, sa scapi de individ. Cel mai rau insa, pentru un pescar solitar si macinat de pasiune cum te consideri, este sa fii obligat sa-ti iei „remorca” dupa tine. A se citi nevasta si eventual plozii. In cazul asta, nici nu-ti mai dai seama cine chibitţeaza pe cine. O stiai pe aia cu : „de ce ne-ai adus aici daca nici nu ne bagi in seama?” O afli acum. De obicei asta-i inceputul sfarsitului. De la punctul asta te resemnezi cu statutul de grataragiu, dadaca sau dupa cum ti-o fii norocul, profesor de descurcat fire pentru ala micu’.
