În data de 19.10.2018, poliţiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, în cadrul unor activităţi informativ-operative de depistare a unor braconieri, desfăşurate în zona de competenţă, au oprit în zona Lacului Sinoe, județul Constanța, un autoturism înmatriculat în România, în care se aflau doi cetățeni români, C.R. și L.B., în vârstă de 47, respectiv 31 de ani, domiciliați pe raza judeţului Constanța.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit în portbagajul acestuia, 11 plase de tip monofilament în care se aflau 99.80 kilograme de peşte din specia caras, în stare proaspătă, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente legale.
Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar plasele monofilament, în lungime de aproximativ 1.000 metri au fost ridicate în vederea confiscării.
În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări asupra celor doi braconieri sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte”, “producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament” și„pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit”, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun. (sursa: mesager de constanta)