Povestea incepe in vremuri de demult pe cand cavalerii Vijelie si Dutzu se luptau cu salaii dintosi zisi si dragonii raurilor. Se povesteste ca era o zi de sfarsit de octombrie iar ei, protagonistii acestei parti de povestire sunt intr-o barca pe unul dintre maiestuoasele rauri ale Moldovei… 
Dutzu este ca o masina de scarpinat lana… Este un adevarat darac de pescuit… neobosit in lansari si “pipairi” cu jigul pe fundul raului. El da fara incetare de 3-4 ore si se incapataneaza sa creada ca acel salau deja prins a fost ultimul locatar al zonei. Apare o sclipire in mintea mea de vanator de dragoni si ca un adevarat cavaler vijelios o pun imediat in practica. Aveam in trusa trei gloante deosebite cu “proton”, cam de puterea laserelor folosite in viitor pe disruptoarele navetelor spatiale, dar adaptate pentru pescuit dragosalai. Montez repede unul din cele trei protoane si, la prima lansare in amonte de locul unde pescuisem pana in acel moment, am un atac sec de “dragon” adevarat.
De ce spun dragon? Se povesteste ca prin vremurile de demult apuse, cam pe vremea marilor vanatori de dragoni, acestia din urma ca sa supravietuiasca au gasit o solutie sa ii pacaleasca pe vanatori. Cum? Simplu. Se stie ca dragonii innotau foarte bine si atunci au decis sa nu mai zboare prin vazduh, astfel sa fie reperati si vanati, ci sa inoate sub o alta forma pentru a nu mai fi gasiti asa de repede. Asa a ramas ca toti dragonii sa se schimbe in pesti, acestia fiind recunoscuti doar dupa dungile si dintii lor ascutiti… dar sa ne intoarcem la povestea noastra…trag brusc de lance si incep lupta cu bestia dintoasa…nu a fost chiar ca in poveste, din zori si pana in seara, dar a durat ceva pana sa aduc in barca o frumusete de salau. Incarc iar protonul cu energo’gie si lansez cam in acelasi loc. Povestea se repeta de 4-5 ori la rand timp in care ii spun cavalerului Dutzu sa isi incarce lancea cu noua tehnologie proton, dar el ma refuza politicos zicand ca are o alta arma care “trebuie” neaparat sa ii dea rezultate. Rand pe rand zeci de dragosalai poposesc in barca noastra dar prinsi numai de mine cu noua tehnologie, in timp ce Dutzu mai scapa langa barca un biban cam la 400 de grame si o stiuculita de 600 de grame eliberata de mine imediat ce a fost scoasa din jig. In caz ca mai este nevoie sa reamintesc cavalerilor care se ocupa cu aceasta nobila indeletnicire, stiuca sub un kilogram trebuie eliberata imediat ce este capturata datorita faptului ca ea “nu este comestibila”, la fel si dragosalaii mici.
Prima data cand am vazut la atelierul maestrilor energo aceasta noua arma eram reticent datorita formei si mirosului unic, greu de suportat initial, dar care ceva mai tarziu mi-am dat seama ca reprezinta “aroma” puterii.
Acum o folosesc cu succes chiar in aceasta batalie alaturi de acest brav tovaras de arme… lansez iar spre un anafor cam la 50 de metri de mal si astept ca jigul sa atinga substratul care in aceasta zona este format din pietre “garnisite” din plin cu mici colonii de scoici…in momentul in care acesta poposeste pe o zona cu pietre simt atacul dur al salaului…intep instantaneu si incepe o lupta cavalereasca pe viata si pe moarte…smucituri scurte dar puternice imi dau de veste ca am in fir un salau de peste 4 kilograme pe care cu greu il trag spre marginea barcii. Incet dar intr-un mod elegant el isi ocupa linistit locul alaturi de confratii sai. Distractia continua tot asa pana in momentul in care ne dam seama ca trebuie sa ne retragem la colibele noastre.
Tragem barca la mal o urcam in caruta cu toate lucrurile noastre si pornim intr-un galop nebun cu 100km la ora pe soselele Moldovei. O luam pe drumul spre capitala comitatului dar nu inainte sa facem cateva “pictograme” cu dragosalaii prinsi. Pe drum trebuie sa fim atenti la viteza in sate caci aici pandesc niste golumi verzi fluo care te slefuiesc la buzunare daca te prind ca mergi prea repede. Pe drum povestim fiecare cam ce am inteles din aceasta partida si unde se facea diferenta intre munitia Proton si cele folosite pana atunci de mine si de Dutzu…
restul, dupa cum stiti… e alta istorie, pe v-o detaliez saptamana viitoare…
