Marți, 19 februarie 2019, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani a participat la dezbaterea privind activitățile și acțiunile anti-braconaj derulate pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării, organizată de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării.
La acțiune au fost prezenți Daniela Drăcea, director Biodiversitate în cadrul Ministerului Mediului, Gheorghe Ștefan, consilier ministrul Mediului, Anica Madar, șef serviciu în cadrul Instituției Prefectului Județul Tulcea, Cătălin Țibuleac, președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, Delia Popescu, de la Asociația „Salvați Flora și Fauna Deltei Dunării“, reprezentanți ai Serviciului de Poliție Delta Dunării, Biroului Județean de Poliție Transporturi, Inspectoratului de Jandarmi Județean, ai Gărzii de Coastă – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră, ai Federației Producătorilor de Pește din Delta Dunării și ai Comitetului Pescăresc din Delta Dunării.
După cum a declarat conducerea ARBDD, prin guvernatorul Mălin Mușetescu, scopul acestei dezbateri a fost analizarea problemelor specifice întâlnite și rezultatele concrete obținute până în prezent de către fiecare instituție de control, pentru găsirea soluțiilor de îmbunătățire a colaborării și eficientizarea modului de acțiune și a activităților comune din acest an.
„Ani la rând, Tulcea a fost sinonim cu peștele, dar din păcate acest înțeles s-a diminuat pe măsură ce au trecut anii. Este o problemă spinoasă pe care și ARBDD, și instituțiile de control aflate la această masă au încercat să o rezolve. Au încercat să găsească soluții astfel încât braconajul să nu ducă la epuizarea resursei piscicole. Noi, cei din Consiliul Județean, am reușit să aducem importante investiții în județul Tulcea pentru Delta Dunării, dar toate acestea nu vor avea niciun succes dacă nu vom mai avea resursă piscicolă. Practic, nu vom mai avea ce să le punem pe masă turiștilor. Era nevoie de această discuție, au mai fost altele asemenea și vor mai fi, dar îi încurajez pe toți cei prezenți să aducă propuneri, soluții și inițiative pentru îmbunătățirea acestei activități antibraconaj“, a declarat vicepreședintele Dumitru Mergeani.