Fiul

   Am fost rugat sa nu dau numele si locul.

   E o poveste simpla. O balta undeva spre Dunare, un pescar cu fiul sau si mult, mult caras. Si eu, in cautare de locuri noi, de aventuri pescaresti, de lucruri bune de filmat si de impartasit altora. Intalnirea a avut loc la un sfarsit de septembrie de acum 12 ani.

   Am ajuns cam devreme la balta, inca nu se luminase. Prietenul care ma insotea, a scos termosul si ne-am asezat pentru o vreme sa savuram cafeaua matinala. Aburii canilor pareau ca se revarsa, in lumina firava ce prevestea zorii, asupra intregii balti. Iubesc atmosfera asta impietrita in ceata diminetii, cand incepe treptat forfota trezirii la viata a naturii. Ratustele alea micute, negre, care nici acum nu stiu cum se numesc, mi s-au parut intotdeauna cele mai matinale fiinte. Trezirea lor incheie corul nocturn al broastelor si da tonul privighetorilor. Si vantul pare ca se ghideaza tot dupa ele, pentru ca nu increteste fata apei inainte de a fi despicata de micile siluete negre iesite din barba de stuf. Cand geana de lumina a crescut suficient cat sa deslusim malurile, ne-am apucat sa scoatem sculele si sa ne pregatim de pescuit. Amicul meu, care era operator la acel moment, era si pescar, asa ca dadeam cu doua baterii de lansete, cu sanse sporite de a avea ce filma. Ne asezasem, asa cum fusesem indrumat, in apropierea casutei administratorului, care promisese ca va veni si el ceva mai tarziu. La vreo 30m de noi era o masina. Pana atunci parea ca nu este nimeni acolo dar la un moment dat, portierele s-au deschis si doua siluete au inceput sa scoata scule din masina. Treptat, lumina a devenit vie si o proiectie de foc a conturat orizontul. Lansetele erau deja aruncate si trageam primul cadru de introducere pentru emisiune. In timp ce descriam balta, amicul imi face semn ca in spatele meu e actiune. Intorc privirea si vad un drill frumos la undita, executat cu precizie de catre unul din cei doi vecini. M-a surprins rabdarea si stapanirea de sine de care a dat dovada, pentru ca era doar un copil. Ne-am indreptat spre standul lor, bucuros ca avem filmarea unei capturi matinale, un caras de aproape 1kg. Dupa prezentari, aflam ca este un tata venit cu fiul sau in varsta de 14 ani si ca de fapt pescarul adevarat este fiul. Tatal deprinsese placerea pescuitului abia dupa cateva partide la care participase la rugamintea baiatului de a-l aduce, cand fusese mai mult asistent. Dar cum se zice ca pofta vine mancand iata-i, tata si fiu, facand deja echipa. Baiatul ne spune ca-i place mai mult la varga, de lansete se ocupa taica-su si totusi el are de cele mai multe ori juvelnicul mai plin. Arunca din nou undita, dupa ce schimba rama din carlig si nici nu ne intorcem bine pe calcaie catre standul nostru, ca ne si atentioneaza asupra unui nou drill. Alt dolofan poposeste in iarba umeda a diminetii si imi manifest surprinderea – cum de trage atat de repede, ca de-abia au inceput sa pescuiasca. Zambesc amandoi si imi marturisesc faptul ca venisera cu 3 ore mai devreme. Aveau nada gata preparata de acasa si primul lucru a fost sa-si nadeasca locul, apoi au mai motait vreo doua ceasuri in masina. N-am aflat ce nada foloseau. Barbatul ne-a spus ca nici el nu stie exact, ca fiul sau se ocupa de preparare. Ne-am intors pana la urma la stand si pana spre pranz am tot privit cu invidie peste umar la parada ce se desfasura alaturi. Inca odata m-a surprins calmul si seriozitatea acelui baiat cu ochii caprui mijiti in soarele stralucitor, cu plete bogate prinse cu un elastic in coada si cu atentie deosebita la detalii, ca un pescar de competitie. Am mai stat de vorba pe parcursul zilei si am aflat ca-si petrecuse timpul mai mult crescut de bunici intr-o localitate dunareana, de unde i se tragea si pasiunea pescuitului dar se si informa intens de pe internet. Era la curent cu toate noutatile iar tatal sau, care lucrase o perioada in Germania, l-a rasfatat cu o dotare de invidiat. Pe la ora 14 au inceput sa stranga si ne-am dus sa filmam capturile. Aveau peste 30kg de caras intre 500g si 1,2kg si iarasi am avut parte de o surpriza cand au retinut doar 6 bucati mai mari si pe restul i-au eliberat. I-am felicitat si ne-am promis sa ne mai intalnim. Si ne-am mai intalnit in doua randuri. Prima data tot acolo si tot impreuna. A doua oara in urma cu vreo 3 ani. Tineam legatura pe facebook cu baiatul si stabilisem ca ne vom intalni in acelasi loc. De data asta fiul era barbat in toata regula. Alaturi nu mai era tatal ci o frumoasa domnisoara, la care era mai atent decat la pluta. Venisera cu motocicleta si nici nu au zabovit mult, probabil fata se plictisise. Am promis ca ne vom mai intalni. N-am mai facut-o… si nici n-o mai putem face. „A plecat sa asculte rock.” Atat a avut puterea sa transmita sora lui pe pagina indoliata de facebook.

   Am fost rugat sa nu-i dau numele. E superstitia unui tata care spera ca e doar plecat la pescuit. Am ales sa-i evoc memoria, atat cat l-am cunoscut, in loc sa-i inchei existenta cu un simplu RIP.

In memoria tinerilor care si-au pierdut viata in incendiul din clubul Colectiv – 30.10.2015