Cu gandul la partida de sheffield pe care mi-o propusesem, am iesit din casa. Ziua insa a inceput cu semne rele. Ajuns jos am constatat ca mi-am uitat cheile de la masina. Calea-ntoarsa insemna ghinion. Convingerea mi s-a intarit cand la iesirea pe centura s-a lasat bariera chiar in fata mea. Minutul ala pierdut cu cheile… Drumul in continuare pana la balta a fost insa o placere, pe soseaua pustie. Sirul ghinioanelor, care au prostul obicei de a veni cate trei, a luat sfarsit cand, abia ajuns pe balta, am facut pana de cauciuc, a doua in 35 de ani. Bun, o rezolv, mi-am zis, am rezerva si compresor. Cu ajutorul unor tineri amabili, desfac cu greu buloanele si ridic masina pe cric. Aici insa m-am blocat, la fel ca roata blocata pe butuc, pe care n-am reusit s-o scoatem. Noroc cu administratorul baltii ca avea o presa speciala pentru asa ceva. Intr-un final, cam pe la ora cand familiile venite la relaxare pe malul apei incepeau sa se gandeasca la gratare, am inceput si eu sa ma gandesc la sheffield.
Pe pontonul alaturat, ma asteptau deja de vreo doua ore colegii mei Marius, Tania, sotul ei Pompiliu si fiica lor Giulia, toti giurgiuveni si pescari inraiti. Ma si vedeam cum imi stric reputatia in fata lor, pentru ca nu odata am fost pus in situatia de a lua lectii de la pescari simpli, dotati rudimentar, care desi nu aveau nimic de-a face cu tehnicile moderne despre care tot vorbim, aveau o bogata experienta pe unele locuri de pescuit si stiau exact cum se prinde pestele acolo.
La balta venisem fara ganduri de filmare, doar sa ma relaxez intr-o companie placuta, desi am intotdeauna camera la mine. Mi-am platit taxa ca orice alt pescar si mi-am scos varga de sheffield sau match, cum vreti sa-i spuneti. Amicii credeau ca glumesc cand le-am spus ca doar cu atat dau, lucru de neinteles pentru ei, din moment ce regulamentul permitea cinci scule in apa. Ei deja aveau pontonul intesat cu lansete.
De data asta m-am decis sa nu folosesc ca nada un mix de atractie rapida, din cauza caraseilor si a ciortaneilor cat degetul, asa ca am nadit punctual si constant langa waggler cu o prastie mica, cu pelete si Bonduelle iar la carlig am folosit acelasi porumb. In nici jumatate de ora am avut prima captura, un ciortan cam la un kg, urmat de un caras de aproape aceeasi marime si apoi alti ciortani, din ce in ce mai rasariti.
Spre final am constatat ca alesesem varianta corecta, pentru ca amicii mei nu reusisera sa aduca la naditoare decat carasei plus un drill ratat. Asta m-a mai facut sa uit de modul cum incepusem ziua si cel putin mi-a pastrat nestirbita reputatia in ochii lor… pana la proba contrarie, pentru ca asta a fost abia prima iesire impreuna. Si pentru ca nu doar am pescuit, ci am mai si filmat cate ceva, va invit si pe voi sa ma insostiti virtual la aceasta partida.
