Unul dintre pericolele pe care suntem tentati sa le ignoram de multe ori, il reprezinta insolatia, in special la inceput si sfarsit de sezon, cand soarele pare a nu mai avea suficienta putere ca sa ne creeze neplaceri. Despre insolatie se vorbeste frecvent si in general tagma pescarilor se confrunta cu fenomenele meteorologice in permanenta, deci avem si notiunile minimale necesare protectiei. Cu toate astea…
Am sa abordez problematica din perspectiva medicala, combinata cu propria experienta, din pacate neplacuta uneori.
Organismul uman este supus actiunii diverselor tipuri de radiatii. Dintre cele ale spectrului solar, radiatiile UV sunt aproape singurele care au o influenta nefasta atat asupra pielii, cat si a ochilor. Frecventa UV este dincolo de puterea de descompunere a cristalinului, deci in afara perceptiei ochiului si in functie de lungimea de unda se diferentiaza trei tipuri de radiatii UV:
A. Lungi – cea mai mare parte a energiei UV care ajunge la suprafata pamantului, avand o actiune slaba asupra tegumentului;
B. Medii – cele mai daunatoare si care pot avea si o actiune oncogena (carcinogena);
C. Scurte – cea mai mare parte sunt absorbite de ozon si produc o iritatie moderata.
In special in perioada verii, trebuie tinut cont de posibila actiune cancerigena (cancer cutanat), ca fiind cea mai periculoasa dintre afectiunile radiatiilor UV, din pacate foarte des intalnita in practica medicala din Romania, raportat la alte tari europene.
Posibila aparitie a cancerului de piele atribuit ultravioletelor, este in stransa asocierea cu cativa factori favorizanti:
1. expunerea libera frecventa a unor zone ale pielii ( cap, gat, maini si picioare)
2. protectie redusa cauzata de pigmentul pielii (persoanele cele mai expuse, de obicei se bronzeaza cu inrosire accentuata)
3. durata mare a expunerii la soare – in cazul activitatilor in aer liber
4. intensitatea radiatiei in timpul expunerii la ultraviolete – expunere neprotejata atunci cand razele solare sunt puternice
In mod specific pescuitului, sunt cateva elemente pe care trebuie sa le avem in vedere in permanenta.
– Protectia capului, in special pentru cei cu tunsoare tip „Kojak”. Se recomanda o umbrela de soare cu textura suficient de deasa pentru a nu penetra razele solare sau o palarie cu boruri largi.
– Protectia ochilor cu ochelari de calitate, de tip „polaroid”, care taie reflexiile solare extrem de puternice cauzate de valuri in special la rasarit si apus, cand soarele are un unghi de incidenta cu apa, care duce la o reflexie directa in ochi. Insolatia ochilor cauzeaza pe termen scurt dureri puternice de cap, febra si iritatii puternice ale ochilor iar prin repetare, pe termen mediu si lung poate afecta accelerat corneea, cu toate neplacerile oftalmologice ulterioare. Ochii de culoare deschisa sunt cei mai sensibili la actiunea UV.
– Protectia mainilor si in special a picioarelor. Umbra unui copac, a unei umbrele sau o bluza cu maneca lunga, de culoare deschisa, dintr-o tesatura usoara cum ar fi inul si un pantalon lung, sunt elemente suficiente pentru a ne scutiti de neplaceri. Atentie la racorirea inselatoare creata de introducerea picioarelor in apa. Aceasta poate actiona ca o lupa si anestezic in acelasi timp, amplificand efectul ultravioletelor, fara sa putem percepe durata si intensitatea exagerata a expunerii. Efectele se resimt insa la scurt timp dupa ce le scoatem din apa, in cateva ore putand aparea simptome similare arsurilor puternice, cu tumefierea intregii zone expuse. In cazul arsurilor picioarelor, durerile sunt atroce si ne pot imobiliza la propriu timp de pana la 2-3 saptamani.
Am lasat intentionat la final un alt tip sau mai binezis o alta cauza a insolatiei, despre care din pacate nu suntem avertizati sau nu suficient de bine, astfel incat ne poate lua pe nepregatite oricand, pe oricine si poate crea surpize din cele mai neplacute chiar si persoanelor precaute. Este vorba despre insolatia cauzata de fotosensibilitatea indusa medicamentos.
CITITI CU ATENTIE PROSPECTELE MEDICAMENTELOR! Unele dintre ele stipuleaza ca respectivul produs poate cauza (chiar in rare cazuri) fotosensibilitate. Aceasta se manifesta printr-o slabire la minim a protectiei naturale a pielii data de pigmenti si implicit, a unui efect nociv incredibil de rapid asupra tegumentului, chiar si protejat de o tesatura daca nu e suficient de groasa. Actiunea soarelui asupra pielii, oricat de primavaratic ar fi, se simte ca o arsura insuportabila, in multe cazuri obligandu-ne sa abandonam de urgenta orice activitate si sa ne refugiem la interior.
Imaginea alaturata, din nefericire o experienta personala, reprezinta un astfel de efect la o expunere de 30 de minute in luna aprilie, la ora 8.30-9 dimineata, dupa doua pastile de antibiotic banal, luate pentru un abces dentar.