Retete boiliesuri -1- Fishmeal

Boiliesuri – produs si producatori

Internetul abunda de informatii despre retete de boiliesuri, corecte sau indoielnice, pertinente sau doar fluturate pe la nasul unui public consumator din ce in ce mai naucit de avalansa ofertelor, in special autohtone, din ultima vreme. Acesta este motivul care m-a determinat sa rup „omerta” producatorilor, sa incerc sa fac un pic de lumina asupra calitatii la care trebuie sa se astepte cumparatorii de boiliesuri si a pretului corect pe care ar trebui sa-l plateasca, pret care in acest moment ajunge la raft grevat de un adaos comercial ce depaseste, aproape ca o regula, cu 300% costurile de productie.

Pentru inceput va propun „RETETA”. Am scris cu majuscule deoarece aceasta formula reprezinta de fapt un nivel superior de perfectionare al clasicei retete de boiliesuri Squid&OctopusInitial se baza pe mixuri fishmeal si birdfood gata preparate de la Solar si SBS, la care se adauga si un mix mai „intens” in fainuri de peste, cum este Red hering-ul. Astfel, costurile de productie pentru cine dorea sa simta satisfactia rularii propriei nade, erau apreciabile si scadeau doar odata cu cresterea cantitatii de componente achizitionate, a volumului productiei de boiliesuri. Nu as putea spune daca insumate cele trei componente, la care se adaugau si alte ingrediente preferate de pescari, constituiau o compozitie de foarte mare complexitate sau ele in sine erau mixuri simple, care se imbogateau tocmai prin acel aport personal al fiecaruia. Cert este ca odata cu trecerea timpului si prin experimente mai mult sau mai putin reusite, cei perseverenti au reusit nu numai sa-si compuna mixuri aproape similare dar cel mai important, au reusit sa inteleaga rolul si efectul fiecarei componente in parte. Au inteles nevoia de a doza in plus sau minus unele dintre ele, de a cauta un echilibru, ori inutilitatea altora care se adresau pescarului nu pestelui. Plecand de la acea reteta de boiliesuri, in special in varianta ei solubila care a tinut capul de afis mai multe sezoane, unii au imbunatatit-o atat din punct de vedere al mecanicii (timpi de dizolvare, granulatie, etc.) dar si al complexitatii, aducand-o la un nivel optim al raportului calitate/performanta/pret. In jurul acelui concept initial, s-au creat astfel formule personalizate in functie de producator, cu variatii de arome, granulatie si rapoarte de dozaj a componentelor secundare de volum. In variantele comerciale, s-a cautat reducerea procentajului componentelor scumpe (ex. Robin Red) si inlocuirea produselor de import cu cele de provenienta autohtona sau chiar substituirea lor cu alte componente inferioare valoric dar cu avantajul scaderii pretului de productie. Denumirile sub care sunt cunoscute boiliesurile din aceasta gama variaza dar toate sugereaza o compozitie bogata in proteina animala (ex. „fishmeal”, „carne”, „meat”, „puturoase”, etc.)

Reteta

Asadar, va prezint integral aceasta prima reteta de boiliesuri adusa la o cota valoarica superioara, asa cum este realizata de cei mai buni producatori din piata, cu mici variatii in ceea ce priveste aromele si unele componente mai scumpe pe care le-au redus sau eliminat, asa cum va spuneam, din ratiuni comerciale.

reteta boiliesuri

RETETA

Mai tarziu vom analiza pe rand rolul si eficienta fiecarei componente a unei retete de boiliesuri, facand in final o schema logica cat mai simpla dupa care ne putem compune diverse variante de reteta, fara a-i strica mecanica (capacitatea de rulare) sau echilibrul valoric nutritional si in special fara a-i compromite rolul atractant. De asemenea, vom vedea si modificarile unor componente care au dus la aparitia unor alte retete de succes (faina de ficat, sange, crill, bloodworm, belachan, etc.) (continuare)

 

Autor

Articolul precedent
Articolul următor

Similar Articles

Comments

  1. Felicitari pentru initiativa de a sparge „OMERTA” si de a oferi informatii cat mai detaliate despre retete.
    Partea lichida e calculata pentru 1 kg de mix sau pentru 2-3 kg?
    Peste 300 ml parte lichida la kg de mix din care 35 ml de aroma? In conditiile astea doar aroma costa 30 ron.
    23% faina de peste nu mi se pare un procentaj ridicat de fainuri de peste.

  2. Partea lichida e pentru aprox. 1kg (mai poate ramane putin) si rezulta aprox 1,4kg boiliesuri dupa o uscare sumara.
    Intr-adevar continutul de faina de peste nu e foarte mare, nici nu am afirmat asta. Am spus doar ca este reteta ajunsa la cele mai bune performante. Asta nu inseamna ca e si ieftina. Producatorii o fac mai ieftina substituind diverse componente. De asemenea si importul de cantitati mari scade costul, lucru pe care nu si-l permite un pescar neimplicat in comertul cu nada.

  3. in pdf apare in titlu procent ridicat de faina de peste.
    de ce la scoica pisata apare in paranteza nisip de plaja?
    care este pretul pe kg de boiliesuri cu aceasta reteta folosind ingrediente din magazin?
    de ce 35 ml de aroma in conditiile in care toti producatorii(vb in special de cei din anglia) recomanda maxim 10 ml de aroma si in general merg pe maxim 100 ml parte lichida?
    oare nu riscam sa producem repulsie din partea crapului la o cantitate asa mare de aroma?

    • Exista retete cu procentaj mai redus de faina de peste, pentru primavara si exista si mixuri cu procentaj foarte ridicat, cu adaos de faina de sange, belachan, etc. sau cu 2-4 tipuri de faina de peste combinate.
      Nisipul de plaja este sugestia mea. Este scoica pisata gratuita. Nu asta este pe plaja?
      Revin asupra dozajului aromei. Ai dreptate, doza mentionata este pentru 1000ml parte lichida (impreuna cu laptele de porumb diluat 50%), care se adauga la cca.2kg mix si rezulta cam 3kg de boiliesuri. Voi modifica putin mai tarziu si pdf-ul.
      Pretul poate fi crescut, am mai spus. Depinde de cantitatea produsa. Daca iti cumperi toate ingredientele pentru 2-3kg, evident ca nu merita. De pe la 100kg in sus intervine diferenta, cand cumperi en-gros. Ideea insa nu e de pret ci de informare. De cativa ani lumea tot intreaba, asa cum intreaba ce e laptele de porumb, CSL-ul, etc. Acum vor veni atat raspunsurile acestea cat si locurile de unde pot fi achizitionate si preturile reale.

  4. Am modificat. Acum apar valorile corecte la partea lichida pentru 1kg de mix.

    Mihai, am spus deja ca e indicat sa ramana putin din partea lichida pentru a fi folosita ca dip.
    Despre dip-uri separat, va fi un alt articol.

  5. Csl -150 ml?
    Minamino- 100 ml
    Aroma 25 ml
    Nu este cam mult pt kg de mix?
    Eu as opta așa
    Csl-50 ml,
    minamino 30 ml si
    aroma 10 ml( 7 ml baza + 3 secundara )
    Nu credeți ca ar fi mai ok pt un kg de mix?

    • Eu v-am dat reteta. De aici incolo fiecare e liber sa o modifice cum crede.

    • Boilies-urile nu sunt niciodata prima optiune pentru partide scurte, indiferent ca sunt fierte sau solubile. Diferenta in viteza de raspuns a pestilor e data de gradul de raspandire a elementelor atractive (arome si aminoacizi). Acesta este motivul pentru care, daca se doreste totusi nadirea cu boilies-uri la partidele scurte sub 24h, sunt folosite bilele solubile, cele fierte avand o actiune mai lenta dar cu avantajul selectiei, aducand pesti mai mari pe vad.

    • S-a remediat, acum o puteti vedea. Multumesc pentru apreciere si atentionare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


Populare acum