Stiuca – Esox Lucius

Namele stiintific: Esox lucius  ( Linnaeus 1758)

Sinonime: Esox boreus, Esoox estor, Esox lucioides, Trematina foveolata, Luccius vorax, Lucius lucius, Esox nobilior

Greek :   Toúrna, Ζούρνα, Τούρνα

Cunoscut ca fiind unul dintre cei mai spectaculosi pesti rapitori de la noi din tara, Stiuca face parte din clasa Actinopterygii, ordinul Esociformes, familia Esocidae, si a fost catalogata pentru prima data de catre Carl Linnaeus, botanist, fizician si zoolog suedez in anul 1758. Stramosii stiucii din ziua de astazi ii regasim in Paleogen in urma cu aproximativ 65 de milioane de ani, conform studiilor aprofundate pe baza fosilelor descoperite.

Familia Esocidae cuprinde 6 specii, originare din Emisfera Nordica. Stiuca Nordica, Esox Lucius este printre putinii pesti care isi au arealul atat in America de Nord cat si Eurasia.

Cele 6 specii de stiuca cunoscute se identifica prin camuflajul deosebit, corpul alungit, usor turtit lateral, botul in forma de cioc de rata, capul alungit, gura larga care se deschide pana sub ochi permitandu-i sa inghita pesti de aproape aceeasi talie, maxilar inferior mai lung decat cel superior, forma si culoare mimetrica. Mimetismul este rezultatul a milioane de ani de evolutie, iar ceea ce noi numim astazi camuflaj, privindu-l ca pe un mestesug al artei razboiului, exista in natura inca de la inceputurile vietii pe Pamant, mimetismul in general reprezentand abilitatea de a prelua forma si culorile mediului inconjurator.

Stiuca comuna Esox lucius sau Northern Pike cum este cunoscuta si la noi in tara, reprezinta unul dintre putinii pesti cu o raspandire foarte mare in lume.

Prezenta sa mai multe continente incepand din America de Nord, Europa, Asia, alaturi de prezenta in documentele istorice au dus la crearea multor mituri si prezente in folclorul multor tari.

Numele latin al stiucii, “Lucius” se refera la Luce, lupul de apa dulce, denumita astfel datorita caracterului indraznet, lacom si a voracitatii excesive.

Sir Francis Bacon in “History of Life and Death” observa durata de viata a stiucii ca fiind printre cele mai lungi dintre pestii de apa dulce. Se mai spune ca in timp ce Stiuca este Tiranul baltilor, Somonul este regele acestora.

Legendele prezinta stiuci de dimensiuni supranaturale si de varste infricosatoare. Oasele de stiuca au fost purtate ca talismane impotriva magiei negre, si au fost folosite in medicina sau in prepararea unor potiuni.

Ca importanta aduca acestei specii de pesti au aparut si timbre postale reprezentand stiuca:

In Europa o gasim aproape in toate zonele, chiar si la altitudini de peste 1500 de metri, exceptie facand Peninsula Iberica, Grecia si Albania.

La noi in tara o gasim cu precadere in baltile de langa Dunare, Delta Dunarii dar si in alte rauri mari precum Oltul, Somesul, dar si in alte lacuri unde a fost introdusa pentru echilibrare, fiind un sanitar destul de bun in lupta cu bolile exemplarelor de pesti pajnici, de la crap si pana la rosioara, biban etc.

Lungimea medie a stiucii este de 40-60 cm si greutatea de 1-4 kg. Poate atinge insa si 1,5 metri si peste 20 kg. Recordul oficial pentru specia Esox Lucius, pescuita sportiv dateaza din anul 1986 si a fost inregistrat in Germania pe lacul Grefeern pe 16 octombrie de catre Lothar Louis. Stiuca a cantarit 55,1 lbs, aproximativ 25 kg.  Cu toate acestea cea mai mare stiuca prinsa vreodata a cantarit 67,1 lbs ( aproximativ 30,5 kg), si a fost capturata tot in Germania, pe lacul Dannstadt, in 1983 de catre Arno Wilhelm

Arno Wilhelm                                                                   Lothar Louis

Caracteristicile generale ale Stiucii sunt usor de urmarit: corpul alungit, turtit usor lateral, capul lunguiet, botul ca de rata, inotatoarea dorsala este pozitionata foarte departe de cap spre coada, dandu-I  acesteia o forma de torpila. Spatele stiucii este usor bombat iar linia ventrala este dreapta. Ochii sunt dispusi in apropierea fruntii, maxilarul are o dentitie de invidiat intre speciile de pesti autohtone.

Habitat: Stiuca prefera in general apele oxigenate, limpezi, care abunda de vegetatie, temperatura apei fiind apropiata de valoarea de 17 grade Celsius.

Primava o gasim in apropierea locurilor de reproducere a pestilor pajnici, babusca, caras iar spre sfarsitul anotimpului se retrage pe ape mai adanci. Vara prefera ape adanci, dar avand  curent slab si bine oxigenate iesind in apropierea malurilor dupa asfintit sau in cursul noptii. Toamna se apropie de maluri in cautarea hranei si o putem gasi si la 1,5 metri dar si la adancimi mai mici unde se poate camufla cu ajutorul vegetatiei, stufului sau copacilor submersi. Iarna se poate pescui la copca in gropane sau in apropierea structurilor de mai mari dimensiuni, copaci, plauri etc.

Reproducere si ciclu de viata:

In ciuda miturilor care sustin o durata de viata de sute de ani, perioada medie de reproducere a stiucii este de 25 de ani.

Reproducerea poate incepe de la o varsta de 3,4 ani si are loc in perioada de primavara devreme, fiind al doilea peste din apele noastre dupa mihalt care incepe un nou ciclu de viata imediat cu topirea ghetii.

La sfarsitul lui februarie stiuca incepe reproducerea, adunandu-se in grupuri sub stratul de gheata inca netopit in totalitate.

Perioada in care stiuca se reproduce se poate prelungi pana la sfarsitul lunii martie, iar in cazul unor ierni deosebit de geroase, chiar pana la inceputul lui aprilie. De regula, masculii ajung la maturitatea sexuala in cel de-al treilea an de viata iar femelele in cel de-al patrulea.

O femela depune cate 50000-300000 de icre pe care le depun intr-o singura portie. Icrele sunt de culoare galbuie si au un diametru de 2,5 mm. Eclozarea oualelor are loc in decurs de 2 saptamani, alevinii ramanand in jurul locului depunerii pana la varsta de 2 saptamani. In acest timp se hranesc cu nevertebrate de mici dimensiuni. In cele doua saptamani dezvoltatea alevinilor este foarte rapida asigurandu-le lansarea catre o viata de pradatori inca din primele saptamani de viata, hranindu-se cu alevinii depusi mai tarziu in sezon de pestii pajnici.