Proton “reloaded”

Facem download in viteza la bagaj si la ultimele date despre locul unde vrem sa ajungem. Acum intregit sistemul, ne conectam la reteaua de sosele a Romaniei pentru a ne executa misiunea sacra. Cip, dupa cum stiti deja, este un mic vitezoman si pentru aceasta calitate el este dotat cu un hard mare, facut sa ruleze la viteze supersonice. Dar in situatia de fata cu ceata asta nesuferita de care v-am spus mai devreme, are hard disk-ul blocat si se taraste prin bezna exact ca un calculator virusat. Drumul este anevoios dar nu ne suparam caci avem timp sa ne povestim pe unde am mai fost in perioada in care nu ne-am vazut. Ajunsi la locul “faptei” unde auzisem ca este memoria plina de virusi, sarim ca arsi din masina si urcam un deal sa vedem cum se prezinta raul.

In actiunea noastra trebuie sa stim clar daca este limpede sau tulbure si cam ce nivel de infectie are. Il “montam pe monitor” intr-un loc de unde poate sa observe orice miscare si unde se prinde avat iar din cand in cand mai pica in plasa antivirusului si cate un virusalau frumos. Eu si “unitatea” umflam barca, ne pregatim sabiile cu laser pentru lupta cu virusii dungati ce se ascund in abisul retelei fluide, hranindu-se cu energia pura din protoanele noastre. Punem barca pe wireless si ne lansam in fluxul de date, incepand sa vaslesc haotic din toate tastele in curentul puternic al raului . Imi iau reperele stiute din partidele anterioare si asez barca intr-un loc cu apa cam de 3-4 metri adancime si substrat presarat cu pietre. Din graba, vrand sa fac eu prima captura, fac o lansare wireless la primul shad datorita “cablului” rasucit pe inelul de varf al camerei web. Faza la care “unitatea cip” se cracaneaza de ras de ii buteaza hardul.

Ii ard un escape printre dinti si ma gandesc o fractiune de secunda daca sa ii dau sau sa nu un ctrl/alt/del. Montez un alt proton sidefiu si de aceasta data reusesc o lansare perfecta in retea. In momentul cand  naluca mea atingea substratul deja aud in spatele meu cum ii tacanea discheta de bucurie lui cip ca avea un virusalau in varga. Ma intorc cu fata la el si vad cum ii dau pe dinafara de bucurie datele iar ledurile de la unitatea principala stau sa pocneasca de atata licarire. Scoate din apa un “virus” dintos de un kilo la care ii da delete instant la sac. La urmatoarea lansare prinde un strapovirusache cam de 450 grame la care ii da escape instant acesta fiind prea mic pentru vault-ul nostru. “Acum a inceput recitalul..” ma gandeam eu in timp ce recuperam shadul prin curentul raului. Si a inceput intr-adevar, la mai fiecare lansare prindeam fie eu, fie cip, cate un virusalau frumos. Dar imediat ce schimb protonul cu unul de calibrul doisprezece incep un adevarat show cu flashuri de dungati. Cum ma desfasuram eu mai bine aud iar in spatele meu ceva ciudat, de aceasta data mesajul era de neinteles… era un fel de marait, croncanit, zumzait, pacanit, scheunat, “serenada” asta parea ca vine din adancul hardului…

Pesemne, am dedus eu, ca nu prea ii convenea ca viteza mea de transfer a virusalailor era mai mare decat a lui in vault-ul de rafie. Acum memoria lui tinde sa se prajeasca de supra sarcina vazand „sporul” meu. Reusim oricum cu un ritm de invidiat sa dam delete la o gramada de dintosi drept in recycle bin-ul nostru din rafie. Partida se apropie de sfarsit si ne tot uitam dupa monitorul nostru care de cateva ore nu se mai vede in locul unde il pusesem noi. Culmea, nici la apelul de aprindere nu raspunde si atunci ne dam seama ca este intr-un stand-by adanc, sforaind de mama focului in masina. Reusim sa il trezim din starea lui de staza si il chemam sa vina cu masina la malul unde trasesem barca. La vederea marimii vault-ului si la ce mega virusalai aveam in el il intreaba glumet pe cip…”ai tai care sunt ma ?” la care unitatea ii arunca o comanda seaca… “shut down” ! … incarcam pe orbeste  bagajele in masina si ne asternem la drum spre serverele noastre…