Partida despre care vreau sa va povestesc s-a intamplat cu ceva ani in urma, intr-una din iernile nu tocmai blande. Nu mai retin exact daca era 1 sau 2 ianuarie, dar cu siguranta era imediat dupa revelion. Satui de atata porc in toate stilurile, am decis sa bagam o “sala” la spart de copci pe unul din lacurile din jurul capitalei…
Am plecat cu fratele meu cel mare dis de dimineata cu speranta ca vom scapa de plictiseala orasului si cu intentia sa “spargem gheata” cu ceva capturi memorabile. Hotarati sa dam de “barlogul” crapilor bagati la iernat, am ajuns la balta pe nesimtite. Stiam despre crapi ca stau peste iarna precum sardelele in cutie si daca reusesti sa le pui marmusca la nas nu vor ezita o clipa sa o inghita precum o prajitura cu frisca. Zis si facut!
Inarmati cu rangi pentru spart gheata, am inceput sa cautam zonele cu stepi si buturugi, unde stiam inca din vara ca isi faceau crapii veacul. Sa nu isi inchipuie cineva ca asta este o treaba usoara! Ca sa gasesti un “cuib” de crapi trebuie sa faci zeci, chiar si sute de copci si daca te-a pricopsit Dumnezeu sa fie si gheata groasa… atunci chiar ca ai pus-o! Am inceput sa “foram” metodic, copca dupa copca, in zonele stiute de noi.
Bagam marmusca si observam cu atentie daca existau in copca diferente de adancime sau curent lateral ori mici miscari nefiresti pentru o apa statatoare… miscarile ne-ar fi dus imediat cu gandul la o gramada de pesti care se misca usor. Este foarte important cum sondam si cum facem apa. Marmusca trebuie sa stea pe fundul apei si pluta ne poate „spune” foarte usor prin pozitia ei inclinata ca aceasta a ajuns pe substrat. Eu de cele mai multe ori folosesc o pluta de 0,1-0,2 grame, chiar daca dandineta sau marmusca are 3-5 grame.
Pluta este doar un indicator care imi spune cand momeala sta pe fundul apei. Cu cat pluta este mai usoara, cu atat sesizam miscarile si trasaturile pestilor mai repede. Orice miscare iti poate transmite un mesaj, pentru ca localizarea cu exactitate a pestilor care s-au bagat la iernat nu o poti sti niciodata cu exactitate. Majoritatea pescarilor sunt de parere ca pestii ierneaza in gropile adanci, bagati in namolul moale precum o pilota pufoasa. Eu sunt de alta conceptie. Am gasit crapi iarna in zone in care apa nu depasea un metru. Asa ca nu exista reguli sau cel putin nu din cele unanim acceptate. Dupa parerea mea, mai degraba caut pestele iarna in zone cu izvoare sau stepi decat in gropi statute. O explicatie logica ar fi ca stepii sau izvoarele sunt un plus de caldura sau hrana, pe cand o groapa adanca nu le poate oferi decat maxim adapost. Pentru reprizele de hranire ar trebui sa se deplaseze pe zone cu tocatura si stepi, unde gasesc larve de chironomide, gamarusi sau mici colonii de scoici care reprezinta proteina, energie, viata.
Dar dupa cum am spus si mai devreme… fiecare cu conceptia lui. Confirmarea sau infirmarea abordarii fiecaruia o face numai sacosa la sfarsitul partidei… metaforic vorbind… spun asta cu sacosa doar ca o comparatie, sa nu se inteleaga ca instig in vreun fel lumea la umplut sarsanalele cu peste! Dar sa revenim la ziua despre care va povesteam. Vremea era destul de calda, insa era o ceata de o taiai cu cutitul… daca te indepartai unul de celalalt mai mult de 30 de metri nu te mai vedeai. Dupa ce am gaurit sistematic timp de 3 ore o zona cu stepi fara a avea nici o trasatura ferma, am decis sa ne mutam intr-un loc unde stiam ca era un fost dig sub apa si unde adancimea nu sarea de un metru pe dig si cam trei la baza lui. Acolo gheata nu era prea groasa, existand in zona respectiva un curent de apa format inca de pe vremea vechii albii, dinainte sa se ridice noile diguri.
Dupa 6-7 copci, fratele meu a avut prima trasatura, dar pe care nu a reusit sa o fructifice. Pana se mai „linistesc” noile copci am zis sa mai incerc putin pe zona cu stepi, unde avusesem mai devreme o plecare laterala, dar la care cand am intepat nu am simtit nimic. Cum pipaiam stepii eu cu marmusca doldora de libelule, il aud pe frate-meu ca ma fluiera usor pentru a-mi atrage atentia ca are ceva „marfa” in varga. Las lanseta mea pe gheata punand rucsacul pe ea sa nu mi-o ia pe copca vre-un peste. Rucsacul mai are si rolul de „auto-intepare” in caz ca trage… asigurata scula, fug sa il ajut pe Marian la scoaterea pestelui.
Ajung repede langa copca si vad prin apa limpede frumusetea de crapcean ce trecea dintr-o parte in alta a copcii…
Cu rabdare si dibacie, frate- meu aduce intr-un tarziu la gura copcii o mandrete de romanesc pe care eu il apuc cu mana de opercul si il trag pe gheata. Bucurie mare, ce mai!!! Nu numai pentru ca prinsese primul peste, dar mai ales pentru ca aveam confirmarea ca dadusem peste un loc de iernat. Este regula ca unde prinzi unul sunt gramada. Dupa ce il punem in zapada intr-un palc de papura pentru a sta proaspat, ne grabim sa ne intoarcem la pescuit. Eu ma indrept spre locul unde aveam lasate lucrurile, iar Marian se apuca de „dansat” nebuneste mormasca in copcile de langa cea care ii oferise trofeul.
Cand ajung insa la cativa metri de lanseta observ ca – spre norocul meu – uitasem tamburul la mulineta slab si vad cum firul se desfasura incet prin copca.
Apuc lanseta cu o mana si cu cealalta mana pe tambur incontrez usor, opresc astfel derularea firului si in acelasi timp intep cat mai era nevoie pestele de la celalalt capat al liniei. Dupa miscare batul a ramas pentru moment blocat, dupa care a inceput sa plece precum marfarul, incet dar sigur, unde vroia el. Mare noroc pe mine ca eram cu lanseta, iar firul era destul de rezistent … altfel nu stiu daca as fi putut tine de el. Fluier usor la Marian, care se pune instant in miscare pentru a-mi da o mana de ajutor. Ii fac semn sa ia si ranga, deoarece „clientul” parea mare si nu ar fi putut fi scos pe copca facuta de mine. De cum ajunge langa mine, se si pune incet si cu grija sa largeasca copca „tinand” firul meu cu dosul palmei pe o latura a copcii, timp in care cu cealalta mana largea cu ranga copca pentru a putea scoate „godacu” din apa. Ca o invatatura, „cel mai simplu cand avem un astfel de incident in care avem un peste mult prea mare sa il scoatem pe copca este sa facem o alta copca langa aceasta, taind in gheata 3 laturi si cand acelea sunt gata abia atunci sa unim capetele cu vechea copca. Astfel nu riscam sa fim cu taisul rangii prea mult timp in apropierea firului”. Odata copca largita, nu avem altceva de facut decat sa asteptam sa oboseasca ghezasul. Niciodata sa nu tineti firul in scurt. Mereu sa aveti o distanta de minim 4-5 metri de copca si drilul cu un peste mare sa se faca apropiindu-ne si indepartandu-ne de copca cu tot corpul astfel vom amortiza mai bine socurile si vom reduce pe cat posibil tensiunea firului in marginea ghetii…. deci ATENTIE!!! Niciodata nu scurtam firul sau nu stam inerti langa copca . Dupa minute bune de dril apare in raza copcii si galbiorul meu imbracat in armura lui de aur. Un crapcean superb de peste 6 kilograme imi face cu mana cand intr-o parte cand in alta a copcii. Reusesc intr-un tarziu sa il pozitionez la gaura astfel incat fratele meu, ca un adevarat profesionist, il apuca de opercul si il trage pe gheata. Cand am vazut cat este de mare nu imi mai incapeam in „pene” de bucurie. Il pun langa fratiorul lui mai mic la odihna in zapada la umbra papurei si ma intorc la treaba.
Marian, bucuros ca a putut sa ma ajute sa scot asa frumusete de crap, se intoarce si el la locul lui. Va dati seama ca acum nu mai aveam de ce sa plec din zona cu stepi spre Marian, pentru ca tocmai primisem confirmarea ca si eu „stau” pe un cocolos de crapi. Cum orice zi de iarna se duce repede si cum imi doresc sa fac si ceva poze cu capturile noastre, pentru a se bucura si alti pescari care nu au avut ocazia sa iasa la pescuit, hotaram sa ridicam ancora.
Strangem sculele si plecam pe o alta balta, care avea stuf si papura numai buna de un decor de sedinta foto. Oprim masina, coboram, luam ceva peste si dupa ce aranjam putin locul, facem cateva fotografii.
La un moment dat vedem cam la 40 de metri de noi cativa pescari care veneau peste gheata si vorbeau suparati de ziua asta, in care nu luasera decat cativa baboi pe un bazin aflat la cativa kilometri de locul unde ne aflam noi acum. Imi fac mai mult din priviri zambind un scenariu cu Marian si in timp ce bagam crapii zgomotos in rucsaci (avand grija insa ca pescarii sa vada si sa auda tot), zic: „-Hai ma frate ca ce-i mult strica… ce sa facem cu atatia crapi …hai acasa”. La care el: „Da ma Vali, hai acasa, ca si asa nu am ce face cu atata peste ….nu ai vazut cati am eliberat ….” Si zicand acestea, ne-am indepartat usor, urcand dealul de langa balta. Lasasem masina dupa o gramada mare de balegar si de pe lacul inghetat nu se vedea. Cu greu ne puteam abtine din ras stiind cam care ar fi putut fi reactia oricarui pescar.
Cum am depasit campul lor vizual ne-am pus pe privit „spectacolul” la adapostul dunei de compost in care cei trei combatanti mai aveau putin si se sfasiau intre ei care sa apuce copcile lasate libere de noi dupa sedinta foto. Ii auzeam cum se certau… care cum a ajuns primul, care a vazut primul locul,… care ne-a vazut sau ne-a auzit primu’…. dupa ce au bagat monturile unditelor in apa ii auzeam cum isi daruiau alimente unul altuia spunand: „-Uite ba pe ce apa mica erau crapii … cand v-am zis eu ba ca este pe apa mica voi nu si nu ca este la dracu cu carti… am mers ca boii kilometri de mi-au intrat picioarele in fund si ca sa ce? Sa prind 3 ghiborti lesinati si 4 babusti vai de mama lor de nu pot amagi cu ei nici pisica ? Stiti voi repede ca pestele este pe gropane sa bagam aiurea kilometri si cand colo cand te gandesti ca am trecut pe aici de dimineata si era locul liber… daca stiam nu ne opream aici si il spargeam ! Ce mai … l-au omorat aia aici pe apa mica”. Radeam cu Marian de ne prapadeam auzind comentariile in linistea baltii.
Dupa o repriza sanatoasa de ras, bagam lucrurile in masina si pornim spre capitala. Asa cum va puteti imagina, tot drumul spre casa am ras si am comentat partida si pozna facuta bietilor „colegi de breasla” mai putin norocosi decat noi… Daca printre cititori se afla macar unul din cei trei, rugam sa ne ierte… dar era prea frumos sa nu profitam de ocazie! HAHAHA….
In incheiere nu-mi ramane decat sa va urez fire zbuciumate si sa traiti fiecare clipa din viata la intensitate maxima!
