Azi m-am plictisit de stat in casa si am decis sa fac o partida de clean de doua ore, cat mi-o permite timpul o “fereastra” libera pana la o intalnire.
Drumul infernal pana la locul de pescuit nu mi-a schimbat cu nimic pofta nebuneasca de a trage pe mal cativa grasuti. Elanul meu in schimb este un pic stopat cand ajung in apropierea raului, unde niste “sateni”, au avut ideea de a trage bariere cu plugul pe toate drumurile care faceau legatura intre drumul principal, camp si padurea unde pescuiesc eu de obicei. Cu greu m-am strecurat cu golfuletul meu micut printre brazdele trase de binevoitori. Las masina la marginea padurii si o iau ostaseste la pas de defilare prin padure, spre locurile care stiam ca “dau” baboi. Atac direct locurile bune fara a mai pierde timpul si asa scurt, cu tatonarea zonelor. Inca de la prima lansare am avut un clentoi de 400 grame in varga si ma gandeam ca este o partida “ratata”, ca m-am spurcat cu asta mic asa din prima. Am continuat sa pescuiesc cu gandul la acei cleni pe care ii stiam ascunsi sub pomi, carora inca nu le-am dat nume … asa cum fac englezoii.
Stiu ca sunt cel putin doua bucati trecute de 2-3 kile din care, unul chiar a poposit in lanseta mea pret de cateva minute dupa care a luat drumul bulboanei garnisit cu un piercing marca Salmo Bullhead. Nu stiu ce a fost in capul lui sa imi fure jucaria ca oricum il eliberam dupa ce faceam cateva poze ca amintire. Sa ne intoarcem la “munca”. Lansez de aceasta data in amonte si tai curentul in 45 de grade cu o mulinare mai rapida sa compensez viteza apei si sa fac voblerul sa lucreze. Am un Salmo de 3 cm, firetiger sinking, cu barbeta mare care lucreaza foarte bine in curent chiar daca ia pe el un pic de mizerie. Recuperam firul cu grija facand jaloane printre crengile copacilor cand… simt un “blocaj la mantinela“ si HOP! – voblerul meu se trezeste cu o crosa drept in gura de la o catea care isi facea veacul prin cartierul de crengi. Aproape instant imi face cu mana din viteza, eu ramanand cu buza umflata suierand si bolborosind precum o oala sub presiune… Imi vin in minte cateva cuvinte dulci la adresa ei…”Asta s-a scos, uite cum s-a facut cu un Salmo fara sa plateasca … Hop, top a si confiscat jucaria” …. Pai este frumos asa?
Cum firetiger nu mai aveam, aleg din trusa alta culoare si lansez in aceeasi zona. Aproape cliseu, mulinam iar in aval dupa ce lansasem din nou in amonte intre doi pomi, cand, fara sa simt nimic, vad ca firul vine liber spre mine. Ma uit stupefiat la fir si incerc sa refac filmul legarii voblerului. Filmul arata bine, este perfect, culoare, stil, nod Rapala, totul ca la carte… Concluzia?.. Iar mama ei de stiuca! Schimb locul ca deja se prefigura o gaura mare in buget. Dau “bice” si ajung intr-un loc de genul celor ucigatoare, renumitele inghititoare de voblere, vaduri unde stau stivuite de viituri mormane de crengi printre care cu greu apa isi face culoar de trecere. Ma strecor neobservat ca un dinozaur prin desert si dupa trei “cristiane” si 5 “pluguri” aterizez sub malul inalt (aterizarea nu este musai sa fie in picioare).
Locul impanzit de copaci scufundati nu poate fi abordat de cineva fara experienta fara sa nu aiba pierderi masive in trusa de voblere. Aici se pescuieste numai cu voblere la care cunosti exact evolutia lor si neaparat trebuie sa porti ochelari cu lentile polarizate pentru a vedea eventualele structuri submerse. Caut cu privirea culoarul castigator pentru lansare si arunc naluca. O simt cum se atinge pe sub apa de trunchiurile si crengile pomilor scufundati. Stiu sigur ca baboiul este acolo jos si asteapta nervos precum un armasar inainte de cursa sa porneasca galopul nebunesc spre naluca de la capatul firului. Dupa doua lanseuri nevinovate, proptite prin crengi din cauza curentului, reusesc sa il pozitionez pe gustul meu in “bucataria” musteriului. Salmo-ul auriu cu spate portocaliu pe care il am legat acum la capatul firului este un sinking care nu de putine ori mi-a adus satisfactii nebanuite in partidele de clean. Incep sa controlez din varful lansetei voblerul pe care il bag pe sub ragaliile din fata mea. Incet, incet, ma strecor in casa cleanului si ajuns intre “aragaz si masa”, simt instant atacul brutal asupra victimei portocalii. Varga desi este una puternica se curbeaza destul de tare. Pestele se zmuceste draconic in toate directiile pe sub trunchiul capcana, timp in care eu incerc pe cat posibil sa gestionez situatia de criza, tinand varga spre largul raului. Firul este tensionat, asa vreau sa ramana pentru a nu ii da sansa razboinicului imbracat in zale de argint sa se rasuceasca dupa obstacole. Tensiunea si adrenalina cresc pe masura ce recuperez firul centimetru cu centimetru. Dihania iese de sub pom si o ia nebuneste contra curentului fara sa tina cont ca cineva trage de el… In scurt timp pierde din putere si incepe sa se zareasca intre ape. Pregatesc aparatul de fotografiat si incep sa ii fac poze grasutului cu straie argintii. Obosit – eu, nu el, il ridic usor din apa, ii scot voblerul din gura si ii redau libertatea. Sentimentul este sublim sa vezi cum se intoarce lin spre cotloanele lui.
Schimb locul ca aici se facuse deja destula “valva “ si cobor cam 20 de metri la alte obstacole unde reusesc sa pacalesc inca 3-4 cleni frumosi care dupa dril sunt eliberati. Se apropie sfarsitul “pauzei” mele si implicit sfarsitul partidei. Nu pot pleca acasa fara sa “controlez” si cel mai adanc gropan gasit de mine la “umbra” copac mare aplecat de batranete peste rau. Aici am avut o experienta unica cu unul din cei doi mega grasani stiuti de mine ca figurand in inventarul locului. Lansez si directionez din lanseta si mulineta prin pompari si eliberari ale firului, voblerul spre “casa lor”. Odata ajuns acolo nu sunt intampinat cu aplauze, ci cu ghioante si imbranceli violente la care eu nu pot sa raman nepasator si raspund sec din inchietura – dansul ielelor incepe pe un ritm saltaret sub copac. Proprietarul cotlonului nu vrea nici in ruptul capului sa cedeze teren si ii preda scurt o lectie voblerului meu despre “libertate”.
Amarat ca am mai cotizat o naluca o iau usor spre casa admirand frumusetea padurii plina de flori prevestitoare de primavara. Asa in viteza am incheiat inca o partida fugara de pescuit pe rau in care inca odata s-a dovedit ca pestele este unul dintre cei mai buni tovarasi pe care ii avem in natura.
