Am cateva amintiri foarte vii din frageda pruncie. Prima este legata de varsta de 4 ani si de o promisiune a unei partide de pescuit din care in sfarsit urma sa nu mai fiu exclus. A venit ziua, a trecut asa cum a venit si eu am ramas acasa. Inutil sa va descriu suferinta copilului cu asteptarile inselate. E prea mult de atunci, am trecut demult peste asta. Spun doar asa… pentru cei care nu se gandesc prea mult la visele celor mici.
Au trecut cativa ani buni si sperantele familiei ca e doar o toana a copilariei si ca nebunia aia cu pescuitul o sa-mi treaca odata cu mutarea din oraselul mic de pe malul Muresului in triunghiul petrolului Vega-Brazi-Teleajan, s-au dovedit doar iluzii. Fiecare iesire cu prietenii la cate-o garla era o noua ocazie de reprosuri moralizatoare, presarate cu expresii gen „ocupatie de pensionar”, „pierdere de timp” sau celebra „asta nu-i pasiune, e boala”. Au trecut si astea si ma gandesc acum cu nostalgie la acele vremuri. Spun doar asa… pentru cei care uita ca au avut pasiuni neintelese in tinerete.
Cand m-am indragostit si am decis ca sunt suficient de barbat sa-mi pot intemeia o familie, am omis din calcul exact pasiunea pentru pescuit. Nu degeaba se spune ca dragostea e oarba. S-ar parea ca ne face sa uitam pentru moment cine suntem si ce ne defineste. Doar pentru moment, pentru ca imediat dupa, incepem sa ne reamintim. Dansele au o alta denumire data fenomenului. Ii zic „iti dai arama pe fata”. Si astfel, reprosurile moralizatoare au fost transferate din vocabularul parintilor, in cel al consoartei. A trecut si asta. Aproape ca am si uitat. Timpul si tribunalul le rezolva pe toate.
Spun doar asa… pentru cei care se grabesc sa culeaga, inainte sa aleaga.
S-a indoit si s-a dublat timpul de atunci. Numeroase alternative de a-mi alege teluri si drumuri in viata am avut dar toate erau impletite cu pasiunea pentru pescuit. Pana la urma nu m-am mai impotrivit. Asta stiu, asta imi doresc, asta fac. Asta este ceea ce vreau sa las mostenire. Ceva stiinta despre arta pescuitului. De la mine mai putin, de la cei mai priceputi, pentru cei multi. Asa a aparut emisiunea. Deseori sunt intrebat care este motivul pentru care imi irosesc banii si timpul fara sa castig nimic. Cred ca tocmai v-am facut sa intelegeti. Dar dincolo de aparente, sunt un om normal, cu ambitii si sperante. Bineinteles ca doresc sa si castig. Din pacate Romania nu a auzit de asa ceva. Aici e la moda vorba cu „nicio fapta buna nu ramane nepedepsita”. Multumesc. Am simtit-o pe propria piele de prea multe ori. De cateva ori am promis ca nu mai fac. De alte cateva ori am promis ca daca unii imi intorc un spate superior dupa ce ii laud, crezand ca totul pe lume li se cuvine atunci o sa-i si critic. Oricine e vulnerabil si probabil ca asta ar da rezultate palpabile. Eu insa, mai cred in decenta. Si atunci de ce mai spun toate astea?
Spun doar asa…
