The SHOW must go on!

   Spectacolul trebuie sa mearga mai departe! Trebuie, din principiu,  din ratiuni ce tin de verticalitate umana, din dorinta de a demonstra ca pactul cu diavolul, desi intotdeauna are costuri ascunse, nu este totusi de neinlaturat.

“Diavolul” in povestea noastra este intruchipat doar de niste dracusori mici, meschini, veleitari, mult prea orbiti de interesele lor mici pentru a putea fi considerati diavoli de prima liga.
Vorbim in aceasta poveste de un Dinu Paturica, arivistul incurcat in itele parvenirii personale, vorbim de Ostap Bender, cel ce se vrea escrocul universal, provenit dintr-o lume cripto-comunista, autointitulatul “Mare maestru al combinatiilor” din romanele lui Ilf si Petrov. Vorbim de mici frustrati incapabili sa isi creasca o capra, care isi stabilesc ca scop fundamental al existentelor lor marunte asasinarea caprelor din proximitate.
Este o poveste despre tradari, masinatuni, meschinarii si bucurii marunte inconsistente.
Despre costurile unui pact cu diavolul ne-a invatat istoria in nenumarate exemple. Unificatorul de tara, Mihai Viteazul, aflat in lupta directa cu Andrei… Bathory apeleaza la un pact cu Rudolf al II-lea si sfarseste platind cu capul.
Ca generalul Basta, ca Sigismund Bathory, ca Rudolf al II-lea i-au dorit indepartarea putem intelege, dar nu putem sa nu ne intrebam retoric unde au fost romanii cand era tradat Viteazul?
Si totusi povestea noastra nu este o poveste trista, nu este despre infrangeri si ingenuncheri, este despre noi inceputuri, despre continuari, despre victorii si demonstratii, despre supravietuire. Nu e important de cate ori cazi, important este de cate ori te ridici, si daca ridicarile sunt cu una mai mult decat caderile, se numeste: Viata.
Cine nu are macar un Waterloo in viata lui nu va intelege niciodata ce inseamna un Austelitz – “Fara o infrangere gustul victoriei este mai putin apreciat”
Probabil in acest moment, intrebarea mea fundamentala ar trebui sa fie “Qui prodest?” (Cui foloseste?).
Daca evenimentele ulterioare, ce vor veni, tumultoase si cu siguranta interesante, ar servi numai unui interes personal, numai stingerii unei legitime sete de razbunare, probabil ca moralmente ar fi o cauza pierduta. Daca, insa, scopul va fi sa fie o necesara reparatie adusa unor nedreptatiti, o corecta pozitionare in raport cu interesele majoritatii si nu cu ale unui grup restrans, o permanenta confruntare din care valori fundamentale precum: binele, cinstea, adevarul, onoarea (valori abrutizate de incorecta folosinta) ar iesi triumfatoare, atunci spun din tot sufletul: The Show must go on!
 

images

Desi, crestinismul ne indeamna ca atunci cand primim o palma sa intoarcem si obrazul celalalt, demnitatea ne comanda imperativ sa venim cu tancurile si cu tot ce avem in dotare.
Si daca cele scrise pana acum par prea generaliste, daca mesajul meu de intentie nu a fost foarte clar atunci voi spune raspicat: “Voi merge inainte intr-o formula noua, mult mai puternica, mult mai corecta, mult mai informativa, mai impartiala, mai echidistanta!”
Detaliile acestei formule, in zilele viitoare.
Carpfishing Show va fi la televizor in fiecare vineri (dar la un alt televizor).
La sfarsitul unui drum noroios dar in fata unui drum nou plin de promisiuni vreau sa imi cer scuze celor pe care i-am nedreptatit fara voie prin ambiguitatea pozitiei sau prin lipsa suficienta de reflectare.
Nu stiu daca voi, pescarii, cei carora ma adresez aveti cu adevarat nevoie de mine. Eu insa, sunt dependent de voi pentru ca voi sunteti  ratiunea existentei presei de pescuit.
In speranta ca veti avea ingaduinta sa nu va simtiti excesiv de plictisiti, promitandu-va detalii in zilele urmatoare, va invit la Show-ul care, cu siguranta, merge mai departe.

Autor

Articolul precedent
Articolul următor

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


Populare acum