…asa as rezuma ziua de azi, dupa o dimineata plicticoasa de stat pe net.
14 februarie 2008, ultima zi in care meteorologii ne anunta ca vom mai vedea soarele, pentru o perioada de 6-7 zile. Asa ca ma hotarasc rapid sa ies la un pescuit pe Dambovita. Ma smulg cu greu din fata calculatorului si imi tarasc fizicul greoi de mamut prin casa cautand sa imi incropesc rapid o trusa de silicoane. Decis sa imi testez noua achizitie, o lanseta Sirrus Centurion de 8’0” cu o putere de aruncare intre ½ si 1 ½ oz, asta in traducere romaneasca ar suna cam asa: – lanseta de 2,4 metri cu putere de aruncare intre 14-42 grame. Arunc in graba cateva silicoane si niste jiguri in buzunarul gentii, insfac lanseta cu mulineta montata pe ea si ma avant pe treptele casei spre masina, cu viteza melcului turbat. Reusesc sa pornesc jucaria si astept politicos sa imi dea voie sa plec de pe loc ”daca nu se incalzeste nu pleaca nici taiata cu toporul “. Pornesc prin traficul infernal din capitala si ma indrept spre cheiul Dambovitei. Locul unde pescuiesc este la maxim un kilometru de casa mea. Cred ca daca as merge pe jos as ajunge mai repede. Coloanele infernale de la semafoare ma fac sa parcurg kilometrul in cel putin 20 de minute. Oricum ajung in locul vizat si incep sa tatonez o zona cu agataturi si cu apa destul de adanca. Nu apuc sa lansez de doua-trei ori ca vad firul slabindu-se putin si intep instant. Noua lanseta se incovoaie usor si firul incepe sa o ia intr-o parte destul de rapid. Drilul dureaza putin si langa mal constat ca am de-a face cu un salau cam la un kil jumate. Il salt pe mal si il “blatuiesc” in viteza sa nu am “musafiri”, dupa care imi continui pescuitul. Nu trec 20 de minute si apare claxonandu-ma si bunul meu prieten Mircea, pe care il rog sa imi faca o fotografie cu infractorul dungat.
Pescuim impreuna inca 20-30 de minute, dupa care Mircea se hotaraste sa mearga intr-un loc nou sa il incerce. Pleaca si ma vad iar singur si liber sa imi fac de cap. Ma deplasez cam 200 de metri intr-un loc unde stiam ca sunt pe fundul canalului sunt niste betoane pline de colonii de scoici. In spatele meu soferii nervosi care stau in coloana de zeci de minute din cauza semaforului care nu functioneaza, s-au pus pe claxonat formand parca o simfonie stradala. Sunt unii mai spirituali care deschid geamul si ne mai arunca in zeflemea un “BAFTA !”, la care nu pot sa nu ii raspund politicos: “si mamei tele la fel”. Ma concentrez iar la pescuit si pun un grub mic chartroz cu gliter cu un jig de 5 grame dupa care lansez in zona obstacolelor. Dupa cateva lanseuri simt o mica tensiune in fir si intep brusc. Firul incepe sa danseze nervos si in scurt timp aduc langa mal baboiul nervos. Mirare mare! In loc sa fie un biban sau un salau este o frumusete de caras de peste un kilogram intepat chiar de langa gura. Se pare ca vroia sa fure grubul si sa il faca cadou prietenului ei ( ei, ca era o ea ) probabil azi de sf. Valentin. O ajut sa se catere pe mal si o adapostesc de soare in geanta mea incapatoare si calduroasa.
Cum pescuiam eu mai cu foc ma trezesc in spatele meu cu un veteran al Dambovitei, un pescar inrait, dotat cu o rabdare de fier, cu numele de scena Robert. Cum ne cunoasteam destul de bine incepem sa pescuim umar la umar si sa depanam amintiri din sezonul trecut. Intre doua capturi virtuale din povestirile noastre vad in fir o piscatura pe care o amendez fara drept de apel. Dril frumos la capatul caruia Robert scoate cu nedespartita lui gafa un salau frumos de peste doua kilograme. Il rog sa imi faca cateva poze cu carasul si cu salaul abia scos. Cum faceam poze cu baboii, in dreptul nostru opreste un jeep la volanul caruia se afla o frumoasa doamna si care spre surprinderea noastra ne ureaza: Fir intins ! Ii multumim politicos si ne continuam treaba. Odata terminata partida foto ne dam seama ca timpul acordat pescuitului pe aceasta zi, este aproape de sfarsit. Cu ochii la ceas mai fac cateva lanseuri si decid sa inchei aceasta partida care in acest moment implinea frumoasa varsta de 2 ore.
Hotarat sa nu imi iau prea multi pumni de la Gabi de cum ajung acasa ma apuc sa curat pestii dupa care tiplez salaii si ii bag in congelator iar carasul il crestez ca un pietane si ii dau un praf de sare. Bipul Gabitei nu intarzie sa imi dea de stire ca in 10 minute sefa este acasa. Pun tigaia pe foc si ma apuc sa curat cativa catei de usturoi pentru un musdei cu iaurt. Pun carasul la prajit si casa se umple imediat de o aroma inconfundabila si delicioasa de peste prajit. Nu opresc bine focul ca si suna pisica la usa, atrasa parca de mirosul pestelui prajit si stropit din abundenta cu zeama de lamaie. Am uitat sa va spun dar in paralel cu prajitul pestelui si cu preparatul musdeiului, am incalzit si cate un bol cu ciorba de peste dreasa cu smantana si ardei iute. Asez masa, savuram delicatesele si astfel scap de bataia zilnica data de sefa mea, asa simbolic ca semn de iubire. In incheiere sa spun!… folositi timpul la maxim si nu va dati in laturi sa iesiti la pescuit chiar daca aveti libere fie si numai doua ore. Nu se stie niciodata de unde sare “iepurele”, oricum ar fi el, cu dinti, coada sau dungi.
Fir intins!
